Simpozion dedicat Părintelui Dometie Manolache

Marțea aceasta, la Mănăstirea ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț a avut loc Simpozionul național ”Părintele Dometie – chip luminos al virtuții și dăruirii jertfelnice”. Manifestarea s-a desfăşurat în contextul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, şi totodată, la împlinirea a 91 de ani de la naştere şi a 40 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit, informează TRINITAS TV.

De dimineață, un sobor de ierarhi a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba parastasului pentru Părintele Dometie, din cimitirul Mănăstirii Râmeţ. Au fost prezenți stareţi, stareţe, monahi, monahii, preoţi, profesori, rude, dar şi simpli credincioşi care l-au cunoscut pe duhovnic.

Simpozionul a început cu un vernisaj de fotografii-document, după care a fost lansat un volum comemorativ. Participanții au putut vedea cu acest prilej un și un film documentar, despre viața marelului duhovnic.

Lucrările au continuat cu o serie de referate și evocări. Delegatul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a dat citire cuvântului Patriarhului României la acest eveniment.

La eveniment a fost prezent și Părintele Stelian Manolache, nepot al Părintelui Dometie.

Comentarii Facebook


Știri recente