- Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rand puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune.
- Vrei ca rugăciunea ta să se facă din inimă şi să fie bine primită înaintea lui Dumnezeu? Să simţi durerea semenului tău ca şi cum ar fi a ta. Chiar şi numai un suspin din inimă pentru aproapele tău aduce rezultate minunate. Semnul că rugăciunea a fost bine primită este mângâierea dumnezeiască ce o simte omul după acea rugăciune.
- Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea.
- Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu! Ştii numai de asigurarea maşinii? Fă-ţi cruce şi, înainte de a face orice, spune: „Hristoase al meu, Maica Domnului, ajută-mă!”. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumnezeu, primeşte mereu de la Dumnezeu benzină „super”, iar automobilul său duhovnicesc nu se opreşte niciodată, ci aleargă mereu. Pe cât poţi, ia aminte, roagă-te şi încredinţează-te lui Dumnezeu, iar El te va ajuta în orice greutate. Simplifică-ţi viaţa prin încrederea desăvârşită în Dumnezeu, ca să te eliberezi de stres şi de nelinişte.
- La începutul vieţii lui duhovniceşti, omul alungă gândurile rele prin meditaţia duhovnicească, prin rugăciune şi prin lupta lui jertfelnică. După aceea vin în întregime gândurile cele bune. Mai târziu încetează şi gândurile bune şi vine iluminarea dumnezeiască. Mustrând răul, deseori nu iese nimic. Arătând binele, răul se mustră el singur.
Liturghia Darurilor, oficiată la Viena pentru 80 de elevi de diferite naționalități
La inițiativa profesorului lor de religie, pr. Emanuel Nuțu, de la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, 80 de elevi ortodocși de diferite naționalități au participat miercuri la Liturghia Darurilor înainte sfințite. Slujba a…
Profesori de la Seminarul Dorohoi le-au vorbit basarabenilor despre Maica Domnului ca maică a durerii care înțelege suferința noastră
Vasile Postolachi, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, și Răzvan-Gabriel Sarafim, profesor de muzică la aceeași instituție, au susținut miercuri, la Lipcani, Republica Moldova, conferința „Maica Domnului – Maica Durerii…
Episcopul Lucian a sfințit un nou centru de servicii sociale în eparhie
Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat joi slujba de sfințire a Așezământului de servicii sociale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Oțelul Roșu, oraș în care eparhia oferă servicii sociale din 2015. De asemenea, ierarhul a binecuvântat și…
Spitalul Floreasca a aniversat 90 de ani de la înființare printr-o conferință științifică la Palatul Patriarhiei
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală a organizat vineri la Palatul Patriarhiei un eveniment științific aniversar cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare. Intitulat „Spitalul Clinic de Urgență București – 90…
București: Vreme favorabilă pentru Pelerinajul de Florii
În pofida răcirii accentuate și a precipitațiilor din ultimele zile, vremea se va îmbunătăți la finalul săptămânii, când are loc Pelerinajul de Florii. Prognoza meteo pentru București arată că sâmbătă vor fi maximum 23 de…