Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte, astăzi, pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, mijlocitorul celor deznădăjduiţi şi vindecătorul celor grav bolnavi.
În Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Mucenic Efrem cel Nou a fost trecut cu ziua de prăznuire la 5 mai prin hotărârea ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 22 mai 2014, care a avut loc la Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sfântul Mucenic Efrem a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol la data de 02 martie 2011.
În Arhiepiscopia Bucureştilor, fragmente din moaştele sfântului se găsesc la:
- Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Reşedinţei patriarhale;
- Mănăstirea „Radu Vodă”;
- Mănăstirea „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov.
În România există mai multe locașuri de cult care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou:
- Parohia „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou” – Mogoşoaia, judeţul Ilfov;
- Mănăstirea „Sfântul Dionisie Exiguul” – Târguşor, judeţul Constanţa (al doilea hram);
- Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Galaţi (al doilea hram);
- Biserica „Sfinţii Nectarie şi Sfântul Efrem” din Bărboşi, județul Galați (al doilea hram);
- Schitul „Adormirea Maicii Domnului“ – Groapa Seacă (Petrila-Jieţ), județul Hunedoara (al doilea hram);
- Capela Școlii gimnaziale „Ion Creangă” din municipiul Cluj-Napoca;
Viaţa
Sfântul Mare Mucenic Efrem s-a născut la 14 septembrie 1384, în ziua praznicului Înălţării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la botez numele de Constantin. Rămânând orfan de tată încă de mic, a rămas în grija mamei sale, dimpreună cu cei şapte fraţi ai săi. În vremea aceea, otomanii cuceriseră regiunea şi luau copii şi tineri până în 20 de ani, înrolându-i în oastea ienicerilor şi silindu-i să renunţe la credinţa lor şi să îmbrăţişeze credinţa mahomedană. De aceea, la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat vieţuitor la Mănăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit Muntele Neprihăniţilor, de lângă localitatea Nea Makri. La tunderea în monahism, tânărul a primit numele Efrem. În această mănăstire s-a nevoit a urma lui Hristos mai bine de 27 de ani prin vieţuire curată, blândeţe și smerenie și a primit marele dar al preoţiei. În anul 1416 otomanii au ocupat şi regiunea Atica, unde se afla mănăstirea în care vieţuia Sfântul, în anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, Sfântul Efrem cel Nou scăpând nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască.
În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l şi pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni şi jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credinţa sa. Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăţie chinurile, l-au ţintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier şi, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins. Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani. Bătaia şi tortura zilnică nu l-au făcut să renunţe la Hristos și să devină musulman. După moartea sa, mănăstirea a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a aşternut peste mucenicia Sfântului.
În anul 1945, mănăstirea a fost redeschisă prin venirea monahiei Macaria, care şi-a ridicat o chilie între ruine şi a reparat biserica. Atunci Sfântul Efrem a început să se arate în vedenie şi aievea, atât monahiei Macaria, cât şi altor credincioşi, descoperindu-le viaţa sa, chipul pătimirii şi locul unde se află moaştele sale. În urma acestor arătări, la 3 ianuarie 1950 au fost descoperite cinstitele sale moaşte îmbrăcate în haina monahală care rămăsese nestricată. De atunci în lumea întreagă s-au făcut nenumărate minuni prin mijlocirea sa, Sfântul Efrem cel Nou fiind cunoscut drept grabnic ajutător şi vindecător de boli. Trecerea sa în rândul Sfinţilor s-a făcut la data de 2 martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai.
