„Sfânta Cruce reprezintă pomul vieţii sădit de Dumnezeu în mijlocul Raiului”, spune PS Varlaam

Catedrala Patriarhală din Bucureşti a devenit în 19 martie 2017 neîncăpătoare de mulţimea credincioşilor prezenţi. Ei s-au rugat şi au meditat la cuvântul rostit de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, în cadrul Sfintei Liturghii.

Ierarhul le-a transmis celor cu care s-a aflat în comuniune că cel care îşi trăieşte viaţa, împlinind în fiecare zi după măsura sa duhovnicească cuvintele Evangheliei Împărăţiei Cerurilor, acela îşi va mântui viaţa.

Sfânta Cruce reprezintă pomul vieţii din Rai.

Ne aflăm la jumătatea Postului. Înainte de a începe Liturghia, sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos a fost scoasă de pe Sfântul Altar şi aşezată în procesiune în mijlocul Bisericii, pentru că Sfânta Cruce este pomul vieţii sădit de Dumnezeu în mijlocul Raiului. Biserica este icoana pământească a Împărăţiei lui Dumnezeu din Ceruri, a adăugat Părintele Episcop.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

Foto credit: Agenţia de ştiri Basilica

Comentarii Facebook


Știri recente