Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei; †) Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Cuv. Nil Pustnicul; Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, din ţinutul transilvan al Năsăudului într-o familie de creştini ortodocşi. Despre copilăria lui ne-au rămas puţine cunoştinţe; se ştie doar că Sfântul era fruntaş în comună şi cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei.

Încă din tinereţe, pentru virtuţile sale şi pentru curajul său a făcut parte dintr-un regiment militar al împărăţiei de la Viena. De aici, amânându-i-se eliberarea, a plecat din oastea stăpânilor săi de altă credinţă şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. În acest surghiun s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu pentru sine şi pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi în umilinţe de tot felul.

Nevoinţele sale s-au înmulţit şi mai mult când a fost prins de cei rău credincioşi şi a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu, unde credinţa ortodoxă a strămoşilor săi era ameninţată de uniaţie. Astfel că, neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii şi spovedirii lui de către un preot unit.

Credinţa sa în Dumnezeu şi dorinţa sa de dreptate şi de adevăr nu l-au părăsit niciodată. Pentru aceasta în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare.

Împreună cu alţi români, el însuşi a fost la Viena unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor avea mai multe înlesniri şi nu vor fi siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă.

Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, fericitul Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă încercărilor de convertire la Biserica papală.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit ,,La mocirlă”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukov, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să grăbească în Ardeal trecerea românilor la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să fie de faţă la sfinţirea steagului, fiind însoţit de episcopul unit.

În acele momente de grea încercare pentru creştinii ortodocşi, când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, ,,moş Tănase Todoran”, atunci în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor români o cuvântare. Printre altele le spunea: ,,De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi, cum ni s-a făgăduit!… Şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”.

Cuvintele înflăcărate ale evlaviosului bătrân au dat roade în inimile ascultătorilor săi şi astfel, soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos.

Nu mult după aceea, stăpânirea a făcut cercetări pentru ca Sfinţii mărturisitori să fie pedepsiţi. Din aceasta pricină, la 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou din Salva a avut loc schingiuirea apărătorilor credinţei strămoşeşti şi a libertăţilor poporului ro-mân. Binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, ,,pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”.

Împreună cu el şi-au aflat sfârşitul mucenicesc şi alţi trei credincioşi: Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu. De asemenea, alţi nouăsprezece creştini ortodocşi au fost bătuţi cu vergi, mulţi dintre ei murind sub lovituri. Capetele Sfinţilor martirizaţi au fost ridicate în pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răspântii de drumuri.

În astfel de chinuri s-a săvârşit vrednicul de pomenire Sfântul Mucenic Atanasie, vărsându-şi sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile fraţilor săi români din Transilvania. De atunci şi până astăzi, cinstirea nevoinţelor lui şi a celor pătimitori împreună cu el se face neîntrerupt în sufletele ortodocşilor năsăudeni.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi! Amin.

2. Acest mare dascăl şi luminător al lumii s-a născut în marea cetate Antiohia, la anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl lui se numea Secund şi era căpetenia oştirii din Siria, iar mama sa era Sfânta Antusa.

Din fragedă vârstă, a pierdut pe tatăl său, iar mama sa nu s-a mai căsătorit, deşi era foarte tânără, ci şi-a închinat viaţa creşterii copilului ei. El a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiţi dascăli din Antiohia: Libanie şi Andragatie.

Încă de la început, Sfântul a arătat o mare dragoste către ştiinţa oratoriei şi, cu sârguinţă, s-a pus la învăţătură încât, cu ascuţimea minţii, a deprins toată ştiinţa vremii. Tot aşa a ajuns şi la cunoaşterea Sfintelor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe arhiepiscopul Antiohiei, Sfântul Meletie, şi pe Diodor din Tars, conducătorul şcolii din Antiohia.

Mai era în Antiohia şi o casă creştină de asceţi, condusă de un nevoitor mai în vârstă, cu numele Carterie, unde Sfântul Ioan, şi alţi tineri ca el, dezgustaţi de o viaţă călduţă, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos.

Era ca o mănăstire în cetate. Este timpul când Sfântul Ioan şi-a împlinit visul său de taină, de a duce, o vreme, viaţă pustnicească. Prin urmare, în munţii din preajma Antiohiei, el a trăit patru ani de mănăstire cu viaţă de obşte şi doi ani de pustnicie, într-o peşteră.

Astfel, ajungând la deprinderea vieţii ascetice, Sfântul Ioan a fost hirotonit diacon (în anul 381) de Sfântul Meletie, arhiepiscopul, care-l şi botezase, iar Sfântul Flavian, urmaşul lui Meletie, l-a hirotonit preot (în anul 386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre preoţie, închinată prietenului său Vasile, căutând să-şi îndreptăţească fuga lui de preoţie, socotindu-se nevrednic.

Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul şi predicatorul neîntrecut al Arhiepiscopiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învăţătură. Din acest timp ne-au rămas, de la el, Comentariile asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Comentarii la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, toate adevărate îndreptare pentru o viaţă desăvârşită.

Întâmplându-se ca Nectarie, arhiepiscopul Constantinopolului, să părăsească viaţa aceasta, Sfântul Ioan a fost chemat din porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfinţit arhiepiscop al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.

Ca arhiereu, Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu răspândirea credinţei şi convertirea la Ortodoxie a goţilor arieni de la Dunăre, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea de aşezăminte pentru bolnavi şi săraci, pentru fecioare şi văduve, dar nici nu a încetat a predica pentru îndreptarea moravurilor, împotriva luxului şi a lăcomiei.

Dintr-o pricină ca aceasta, după căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împăratului, împărăteasa Eudoxia a devenit vrăjmaşă Sfântului Ioan. Şi anume, pentru că, răpind ea, pe nedrept, via unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, Sfântul Ioan a sfătuit-o să nu ţină bunul altuia cu sila. Şi, nevrând ea să asculte de cuvintele lui, Sfântul o mustra şi o asemăna cu Izabela şi Irodiada, iar ea s-a mâniat foarte.

Şi a fost izgonit Sfântul Ioan din scaun, întâi  după Sinodul ţinut la Stejar şi condus de arhiepiscopul Teofil, care-l sfinţise episcop. Deci, după un timp, s-a întors Sfântul la scaunul său. Iar după două luni a fost izgonit a doua oară şi surghiunit de împărat la Cucuz, în Armenia. Şi, îndurând Sfântul multe suferinţe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia, la 14 septembrie în anul 407. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Tulburarea credincioşilor din Constantinopol nu a încetat decât în anul 438, când Sfântul Arhiepiscop Proclu, unul dintre ucenicii Sfântului, a mutat, cu mare alai, moaştele Sfântului Ioan, de la Comane la Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Tânăr şi sora sa, Pulheria, au luat parte la sărbătoare, cerând în genunchi iertare pentru părinţii lor, Arcadie şi Eudoxia. Sfintele moaşte au fost aşezate cu cinste în biserica Sfinţilor Apostoli, din Constantinopol.

Celui mai mare predicator din veacul de aur al creştinătăţii, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie, la 27 şi 30 ianuarie, precum şi în fiecare zi când se săvârşeşte Liturghia care-i poartă numele.

Pentru rugăciunile sale, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente