Sărbătoare în Arhiepiscopia Timișoarei

Marți, 19 februarie, s-au împlinit șapte ani de la hirotonia întru arhiereu a Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și de la instalarea sa. Cu acest prilej, colaboratorii Centrului eparhial și cei de la Catedrala mitropolitană au adresat Preasfinției Sale felicitări și urări de bine, precum și ani mulți și binecuvântați de viață, cu arhierie curată și rodnică!

Sărbătorirea celor șapte ani de episcopat a fost marcată prin rugăciune, Preasfinția Sa mulțumind Bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite.

Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar apoi, după-amiază, angajații Centrului eparhial l-au felicitat, urându-i mulți ani plini de împliniri și bucurii duhovnicești, după cum informează „Ziarul Lumina”.

„Ca de fiecare dată, noi cei de la Centrul eparhial, clerici și mireni, am venit în numele preoților, monahilor și credincioșilor arhiepiscopiei noastre să vă adresăm gândurile și simțămintele noastre de dragoste filială la ceas aniversar și să vă felicităm pentru rodnica misiune desfășurată în acești șapte ani, rugând pe Părintele ceresc să vă dăruiască încă mulți ani, cu și mai multe bucurii în importanta misiune de arhiereu ce v-a fost încredințată, dar și cu sănătate, putere de muncă și ajutor de la Dumnezeu și de la toți sfinții, mai ales de la sfântul al cărui nume îl purtați”, a precizat pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În final, Preasfințitul Paisie a mulțumit Înalt Preasfințitului Mitropolit Nicolae pentru purtarea Sa de grijă și celor prezenți pentru gândurile de bine. Totodată, Preasfinția Sa a adresat tuturor urarea ca zilele pe care ni le rânduie Dumnezeu să fie spre folosul și mântuirea tuturor.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea IPS Nicolae, a ales în funcția de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei pe Preasfințitul Paisie Lugojanul. Duminică, 19 februarie 2006, în prezența Înalt Preasfințitului Mitropolit Nicolae, a Preasfințiților Episcopi Timotei al Aradului, Lucian al Caransebeșului, Daniil al Daciei Felix și Sofronie al Gyulei, a avut loc slujba hirotoniei și instalării noului Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Preasfințitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul este al cincilea episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, după reînființarea acesteia în vremurile mai noi (1947).

Din activitățile întreprinse de PS Paisie Lugojanul

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit Nicolae, Mitropolitul Banatului, în cei șapte ani de la alegerea și instalarea ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, activitățile Preasfințitului Paisie au vizat mai multe aspecte ale vieții bisericești: vizite canonice, târnosiri și sfințiri de biserici, hirotonii și hirotesii, participări la diferite evenimente bisericești locale, naționale și internaționale, la întrunirile Adunării Naționale Bisericești, ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale Sinodului Mitropolitan, ale Adunării Eparhiale și Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei; s-a ocupat direct de Sectorul de asistență socială al Centrului eparhial și a îndrumat activitatea celorlalte sectoare de activitate; a prezidat conferințele preoțești semestriale din Arhiepiscopia Timișoarei, examenele pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, pe cele de capacitate preoțească și concursurile pentru ocuparea posturilor vacante de clerici; a inițiat și organizat conferințe spirituale, precum și concerte de binefacere, fondurile rezultate din aceste concerte fiind folosite în cadrul centrelor de asistență a persoanelor victime ale violenței domestice, precum și în asistarea persoanelor vârstnice la domiciliu; a sprijinit redactarea emisiunilor pentru TRINITAS TV și Radio TRINITAS, a acordat interviuri pentru cele două instituții media și a înființat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, redacția eparhială pentru cotidianul „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat, care în acest an a sărbătorit opt ani de existență.

Comentarii Facebook


Știri recente