România Liberă l-a declarat pe Patriarhul Daniel omul anului

România Liberă l-a declarat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel drept omul anului.

În articolul intitulat „Patriarhul Daniel, Arhiereul faptelor” mai mulţi oameni de marcă ai societăţii româneşti au evidenţiat de ce Părintele Patriarh Daniel a primit acest titlul în Anul Centenarului.

„Faptele sunt elocvente”, a afirmat în acest sens sociologul Ciprian Voicilă care a explicat că acestea „vorbesc de la sine” în dreptul Părintelui Patriarh.

El a adus în discuţie înfiinţarea Centrului de Presă Basilica, canonizările de sfinţi autohtoni, activitatea socială a Bisericii şi, nu în ultimul rând, construirea Catedralei Mântuirii Neamului.


Patriarhul Daniel – câteva aspecte inedite

  • Vorbește fluent franceză engleză și germană și are cunoștințe de italiană, greacă și latină.
  • A fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria de părintele Victorin Oanele.
  • L-a avut naş de călugărie pe părintele Cleopa Ilie.
  • Şi-a susţinut teza de doctorat sub îndrumarea prof. dr. Dumitru Stăniloae.

În ceea ce priveşte această mare realizare împlinită la 100 ani de la Marea Unire, Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, a evidenţiat că meritul principal îi revine Preafericirii Sale care, „dincolo de greutăți, critici, cârtiri și nerecunoștințe, a urmat dârz rânduiala și și-a îndeplinit cuminte misiunea”.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfinţită în 25 noiembrie 2018 de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel.

De asemenea, în articolul dedicat Patriarhului României se regăsesc cuvinte semnate de: Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, Răzvan Bucuroiu, Cristi Curte, Costion Nicolescu şi Sorin Lavric.

Aricolul integral poate fi accesat pe site-ul România Liberă.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente