PS Visarion: Datoria creştinilor este de a căuta mereu înălţarea sufletească prin rugăciune şi fapte bune

În ziua praznicului Înălţării Domnului, biserica de vară a Mănăstirii Saon și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a evidenţiat înţelesurile duhovniceşti ale acestui praznic. În cadrul predicii, ierarhul tulcean a subliniat faptul că datoria creştinilor este de a căuta mereu înălţarea sufletească prin rugăciune şi fapte bune.

La final, PS Visarion a oficiat un parastas pentru eroii neamului românesc trecuți la Domnul, a precizat părintele Felix Neculai, consilier cultural al Eparhiei.


În aceeaşi zi, Preasfinţia Sa a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii comunei Niculiţel căzuți pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale. Evenimentul a avut loc pe colina monumentului din apropierea localităţii tulcene.

După oficierea slujbei, un grup de copii a interpretat piese patriotice şi folclorice închinate acestui moment.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente