PS Macarie: În zilele noastre se cultivă în mod deliberat cârtirea, nemulțumirea față de Dumnezeu, Biserică și oamenii Săi

PS Macarie al Episcopiei Europei de Nord a vizitat zilele trecute mai multe familii de români, stabilite în diferite orașe ale Norvegiei, pentru a le binecuvânta prin stropirea cu Agheasmă Mare. Ierarhul a atras atenția în cuvântul rostit în Duminica vindecării celor zece leproși că ‘în zilele noastre se cultivă în mod deliberat cârtirea și nemulțumirea față de Dumnezeu’.

Părintele Episcop a străbătut întinderile Regatului Norvegiei, ajungând cu vaporul inclusiv în insula Aukra unde se găsesc câteva familii de români.

Sâmbătă, 13 ianuarie 2018, PS Macarie s-a aflat la Molde, unde a slujit Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți. A doua zi, ierarhul român a vizitat comunitatea de români din orașul Ålesund.

Cu prilejul Duminicii vindecării celor zece leproși, Părintele Episcop Macarie a explicat că marele har al sărbătorilor din această perioadă se poate păstra, înmulți și răspândi doar prin cultivarea virtuții recunoștinței.

‘Nimic nu ne surpă viețile mai mult decât uitarea și nerecunoștința care premerg cârtirii și revoltei față de Dumnezeu. În zilele noastre se cultivă în mod deliberat cârtirea, nemulțumirea față de Dumnezeu, Biserică și oamenii Săi. Nu e bine că suntem femei și bărbați, nu e bine că suntem europeni și creștini, nu e bine că suntem națiuni și că trăim în state naționale. Nimic nu e bine, astăzi, totul e frustrant, totul incită la revoltă, una fără noimă și fără motiv’, a spus Preasfinția Sa.

Foto Credit: Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente