Programul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, 20 – 21 mai 2024

Luni, 20 mai 2024, în intervalul orar 16:00-20:00, va fi săvârșită Slujba Privegherii, în interiorul Catedralei Patriarhale, de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, alături de soborul slujitor al Catedralei Patriarhale.

Marți, 21 mai 2024, marea sărbătoare a „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, se va desfăşura după următorul program:

  • ora 7:00 – Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi depuse spre cinstire în Baldachinul Sfinţilor din vecinătatea Catedralei Patriarhale;
  • ora 8:00Slujba Miezonopticii și a Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena;
  • ora 09:15Sfânta Liturghie săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, la Altarul Mare de Vară al Catedralei Patriarhale;
  • ora 16:00  – Slujba Vecerniei și a Paraclisului Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Introducerea Sfintelor Moaște în interiorul Catedralei Patriarhale va avea loc după închinarea ultimului credincios (aprox. ora 21:00).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente