Patriarhul Ecumenic, invitat în Moscova la centenarul restabilirii patriarhiei ruse

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a vizitat marţi sediul Patriarhiei Ecumenice, unde a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, căruia i-a transmis invitaţia de a participa la evenimentele dedicate împlinirii a o sută de ani de la restabilirea patriarhiei ruse.

La întâlnire au fost prezenţi Mitropoliţii Emmanuel de Franţa şi Bartolomeu de Smyrna, din partea Patriarhiei Ecumenice, şi angajaţi ai Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ilarion a transmis Patriarhului Ecumenic invitația din partea Patriarhului Kirill al Rusiei pentru a participa la manifestările care vor avea loc în Moscova la începutul lunii decembrie 2017 cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Revoluţia bolşevică, începutul persecuţiei împotriva Bisericii, precum şi a restaurării instituţiei patriarhale după 200 de ani de la anularea ei.

Potrivit Amen.gr, Patriarhul Bartolomeu a mulţumit Mitropolitului Ilarion pentru invitaţie şi a menţionat faptul că va oferi un răspuns în urma deciziei Sfântului Sinod.

În cadrul întâlnirii din data de 19 septembrie, cei doi au purtat discuţii extinse pe tema Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a întrunit în Creta în luna iunie 2016, precum şi alte subiecte bilaterale şi interortodoxe.

Luni, 18 septembrie, Preafericitul Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, a primit vizita Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk şi invitaţia Patriarhului Kirill de a participa la aceleași evenimente comemorative în Moscova. O întâlnire similară a avut loc şi în Atena între Mitropolitul Ilarion şi Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Preafericitul Părinte Ieronim.

Foto credit: Nikos Maginas/ Patriarhia Ecumenică

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente