Patriarhul Daniel despre lepădarea de sine: „Înseamnă renunţarea la iubirea egoistă pentru a dobândi iubirea smerită şi recunoscătoare faţă de Dumnezeu”

Patriarhul Daniel despre lepădarea de sine

În omilia din această duminică, Patriarhul României a explicat ce însemnă lepădarea de sine, tematica centrală a evangheliei de astăzi (vezi textul mai jos). Preafericirea Sa a evidenţiat că această condiţie pe care Hristos o cere de la oameni în vederea dobândirii mântuirii presupune renunţarea la iubirea de sine egoistă pentru a dobândi iubirea smerită şi recunoscătoare faţă de Dumnezue şi darnică faţă de semeni.

Adică să nu mai trăim în mod egoist, preocupaţi doar de noi înşine, ci mai întâi să mulţumim lui Dumnezeu, Izvorul vieţii noastre, şi să ajutăm pe oamenii care au nevoie de iubirea noastră semerită şi darnică, a completat Preafericirea Sa.

Lepădarea de sine prin iubire smerită îndreptată către Dumnezeu şi semeni ne ajută să ieşim din închisoarea egoistă a sufletului nostru şi să dobândim iubirea nepătimaşă care este, potrivit cuvintelor Preafericirii Sale, o înviere din mormântul propriului egoism şi o bucurie de comuniune a omului cu Dumnezeu, arătată  în rugăciune, şi o comuniune cu oamenii arătată în fapte bune.

În esenţă, a spus Patriarhul nostru, lepădarea de sine înseamnă eliberarea sufletului de egoism pentru ca iubirea milostivă sau darnică a lui Hristos să lumineze viaţa omului, iar omul să transmită acestă iubire a lui Hristos semenilor săi. Astfel, lepădarea de sine ne ajută să urmăm lui Hristos pe calea mântuirii. 

Deci, mântuirea se dobândeşte prin voinţa omului de a veni la Mântuitorul, lepădarea de sine, asumarea crucii din viaţa personală şi urmarea lui Hristos. Însă, toate aceste aspecte care duc la viaţa veşnică nu sunt impuse omului, ci Dumnezeu respectă libertatea neamului omenesc pe care l-a creat din iubire. Mântuirea omului, a atras atenţia Patriarhul Daniel, este o lucrare bazată pe propunerea liberă a lui Dumnezeu Cel veşnic de a dărui omului viaţă veşnică şi pe răspunsul liber al omului la invitaţia lui Dumnezeu.

Prin urmare, a spus Preafericirea Sa, noi putem să ascultăm de Dumnezeu sau să fim nepăsători, să-L căutăm sau să-L ignorăm, chiar să afirmăm că El nu există ori că cerul şi pământul sunt doar rezultatul întâmplării sau al hazardului, nu creaţia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul poate răspunde la iubirea lui Dumnezeu sau o poate refuza, poate dobândi mântuirea sau poate pierde mântuirea, se poate uni cu Dumnezeu sau se poate despărţi de El.

În cadrul cuvântului său, Patriarhul Daniel a vorbit despre cele două înţelesuri ale Sfintei Cruci, crucea materială văzută cu ochii trupeşti şi crucea spirituală  – o stare de suferinţă şi luptă din viaţa omului care nu se vede totdeauna cu ochii trupeşti, ci se simte fiinţial sau duhovniceşte.

Despre crucea spirituală a vieţii, Părintele Patriarh a spus că poate să însemne lupta şi suferinţa omului cu o boală, cu o patimă egoistă sau cu o situaţie dificilă, însă crucea poate fi şi suferinţa că ne lipseşte cineva sau ceva, că dorim o viaţă sfântă dar constatăm cât suntem de păcătoşi. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat că fiecare om are o cruce a vieţii sale, mai uşoară sau mai grea, o luptă pentru a transforma suferinţa în biruinţă spirituală pentru a sfinţi viaţa şi pentru a dobândi mântuirea. Asumarea crucii se regăseşte atât în viaţa de familie, cât şi în viaţa monahală.

Crucea înseamnă efortul sau osteneala de a sfinţi viaţa prin iubire smerită şi milostivă, ca de pildă efortul, dăruirea de sine şi răbdarea de a întemeia o familie creştină şi de a creşte copiii în credinţă sau strădania permanentă de a deveni un monah smerit şi rugător pentru mântuirea sa şi a semenilor săi. 

În acest sens, Patriarhul nostru a îndemnat să ne purtăm crucea împreună cu Hristos, să îl rugăm pe Mântuitorul să ne ajute, deoarece cu iubirea Sa milostivă, El schimbă crucea noastră în bucurie a învierii, transformă suferinţa în speranţă, singurătatea în comuniune şi neputinţa în biruinţă.

Sfatul final al Preafericirii Sale a fost ca să căutăm mântuirea sufletului mai mult decât orice bogăţie din lumea aceasta, iar dacă trecem prin suferinţă, prin necazuri, prin ispite, prin tot felul de lipsuri, să înţelegem că Hristos Domnul cunoaşte crucea noastră şi nu doreşte ca noi să suferim, ci ne cheamă să ne apropiem mai mult de El, să simţim ajutorul Lui, să transforme singurătatea şi suferinţa noastră în bucuria întâlnirii cu El, Cel răstignit şi înviat.

Omilia a fost rostită de Patriarhul Bisericii noastre în cadrul Sfintei Liturghii oficiată astăzi, 17 septembrie 2017,  în paraclisul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din cadrul Reşedinţei Patriarhale.

Foto credit: Robert Nicolae/Agenţia de ştiri Basilica
Ziarul Lumina

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente