Patriarhia Alexandriei activează Academia pentru studii teologice online Sfântul Marcu

Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, a anunțat la sfârșitul lunii trecute începerea cursurilor online de teologie ortodoxă la Academia Sfântul Marcu a Patriarhiei Alexandriei. Potrivit site-ului oficial al Patriarhiei, cei interesați vor putea accesa cursuri de teologie ortodoxă în limba engleză prin intermediul emailului și al rețelelor de socializare.

Studenții de la Academia Sfântul Marcu vor fi supravegheați de profesori experimentați în domeniile: istorie bisericească, spiritualitate ortodoxă dogmatică, liturgică, morală creștină, teologie pastorală, mișcarea ecumenică, acordând o importanță majoră formelor contemporane de teologie în lumea africană.

Aflat în vizită la Institutul Elen pentru Educație și Tehnică din Africa de Sud (South African Hellenic Educational and Technical Institute – SAHETI), Patriarhul Teodor s-a întâlnit cu cei 1300 de elevi și cu membrii Asociației Profesorilor.

În cuvântul său, Patriarhul Alexandriei a subliniat importanța activității pe care o desfășoară profesorii de la SAHETI și i-a numit „învățători în Hristos ai copiilor”.

Patriarhul Teodor al Alexandriei alături de elevii de la Institutul SAHETI din Pretoria

Patriarhul alexandrin i-a mulțumit în mod special Pr. Prof. Petros Parginos pentru contribuția sa decisivă și eforturile depuse la înființarea Academiei Sf. Marcu, precum și președintelui Institutului SAHETI, Andreas Stephanou, pentru sprijinirea proiectului și găzduirea cursurilor Academiei.

Patriarhul și-a făcut publică inițiativa de a organiza primul festival al tinerilor din Africa de Sud sub auspiciile Mitropoliei de Johannesburg și Pretoria.

Potrivit site-ului Patriarhiei Alexandriei, Preafericitul Părinte Teodor a oficiat o slujbă de agheasmă pentru noul an școlar la SAHETI, dorind elevilor putere, răbdare și stăruință la studii.

Patriarhul Teodor al Alexandriei alături de Ambasadorii țărilor ortodoxe cu misiune diplomatică în Republica Africa de Sud

În aceeași zi, Patriarhul Teodor s-a întâlnit cu Ambasadorii țărilor ortodoxe care își desfășoară misiunea în Africa de Sud, inclusiv ES Marius Borănescu, Ambasadorul României în Republica Africa de Sud.

Foto: Patriarhia Alexandriei

Comentarii Facebook


Știri recente