Paris | Membrii CDS se vor întruni în sesiune de evaluare sub președinția IPS Iosif

Sesiunea anuală de evaluare a Centrului Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae (CDS) al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale va avea loc în perioada 10-13 octombrie 2017 la Paris. Evenimentul va debuta marți, sub președinția IPS Iosif.

Întâlnirea va reuni o parte dintre profesorii centrului și pe cei care au urmat unul sau mai multe dintre programele de studiu organizate în anul academic trecut.

Vor fi prezenți profesori cunoscuți de teologie din spațiul ortodox românesc: Pr. Constantin Coman, Pr. Vasile Gavrilă, Pr. Ioan Chirilă, Pr. Gheorghe Holbea, Pr. Marian Vild, dl. Sebastian Moldovan ș.a. Sunt înscriși pentru examinare 75 de cursanți din cele patru programe de anul trecut.

Tot în cadrul acestei reuniuni vor fi lansate înscrierile pentru programele de studiu organizate în anul 2017-2018, informează Pr. George Vâlcu, secretar al secțiunii în limba română a CDS Paris.

Întâlnirea va fi deschisă marți seara, la Catedrala Mitropolitană din Paris, de IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Române al Europei Occidentale și Meridionale.

Radu Preda, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), va susține prelegerea inaugurală intitulată Biserica în comunism. Adaptare, rezistență, sfințenie.

Prima parte a zilei de miercuri, 11 octombrie, va fi dedicată evaluării cursanților, iar a doua unei sesiuni de comunicări științifice din partea profesorilor. Seara, va avea loc ceremonia de decernare a diplomelor și slujba Vecerniei.

Joi va fi oficiată Sfânta Liturghie și vor continua lucrările cu mai multe ateliere tematice pe teme de interes actual, între care bioetica, lucrarea duhovnicului ș.a. În după-amiaza zilei, participanții vor vizita o parte dintre locurile din Paris, care au o relevanță deosebită din punct de vedere creștin.

Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente