Părintele Gheorghe Cățe (1937-2018), Slujitor devotat și harnic al Bisericii

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Gheorghe Cățe, preot îmbisericit la Parohia Sfânta Vineri – Berceni, Protopopiatul Sector IV Capitală, oficiată sâmbătă, 29 decembrie 2018, la biserica Parohiei Sfânta Vineri – Berceni, Protopopiatul Sector IV Capitală:


Părintele Gheorghe Cățe (1937-2018), Slujitor devotat și harnic al Bisericii

Am aflat cu întristare de trecerea din această viață a Părintelui Gheorghe Cățe, preot îmbisericit la Parohia Sfânta Vineri – Berceni, Protoieria Sector IV Capitală, în seara zilei de miercuri, 26 decembrie 2018, la vârsta de 81 de ani.

Părintele Gheorghe Cățe s-a născut în localitatea Vărăști, județul Giurgiu, la 17 iulie 1937, într-o familie de țărani gospodari. În anul 1954 a absolvit liceul Gheorghe Șincai din București. S-a înscris, ulterior, la Seminarul Teologic Ortodox din București, ale cărui cursuri le-a absolvit în 1960.

Dornic să se desăvârșească din punct de vedere academic, dar și duhovnicesc, tânărul Gheorghe Cățe a continuat studiul teologiei în cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București, devenind licențiat în acest domeniu în anul 1964.

A fost căsătorit cu doamna Elena Cățe, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu doi fii, Gabriel și Emanuel.

În anul 1967, teologul Gheorghe a primit Taina Sfintei Hirotonii, fiind numit preot pe seama Parohiei Pădurișu din comuna Frumușani, județul Călărași, unde a slujit până în 1978. La această parohie, în calitate de paroh, a coordonat și finalizat lucrările de reparare și consolidare a bisericii parohiale, afectată de cutremurul din anul 1977.

Începând cu anul 1978, Preotul Gheorghe Cățe a primit oficiul de paroh al Parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din localitatea Jilava, județul Ilfov. A slujit aici până în anul 2012, desfășurând în cursul anilor o deosebită activitate gospodărească.

Cele mai reprezentative lucrări pe care le-a coordonat au fost: consolidarea lăcașului de cult al parohiei, a cărui structură a fost șubrezită în urma cutremurului din anul 1977, refacerea picturii interioare și exterioare a acestuia, amenajarea unui pavaj de marmură în curtea bisericii, realizarea, în interiorul lăcașului, a pardoselii din marmură albă, împodobirea ferestrelor cu vitralii, refacerea casei parohiale și înzestrarea patrimoniului parohiei cu trei cimitire, după anul 1990.

Pentru activitatea deosebită pe care a desfășurat-o, Părintele Gheorghe Cățe a primit distincția de iconom stavrofor din partea vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina.

Din anul 2013, Preotul Gheorghe Cățe a slujit în calitate de preot îmbisericit pe seama Parohiei Sfânta Vineri – Berceni, Protoieria Sector IV Capitală.

Părintele Gheorghe va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut ca un preot cu o deosebită conduită morală, harnic și gospodar, purtând în sufletul său grija mântuirii celor pe care i-a călăuzit pe calea cunoașterii lui Dumnezeu.

În aceste momente grele, transmitem familiei Părintelui Gheorghe Cățe un gând părintesc de mângâiere, rugându-ne preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în rândul drepților.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente