Este singurul sfânt lăcaș din Capitală cu hramul „Învierea Domnului”, unicat în țară prin adăpostirea copiei, adusă din Sfântul Munte, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Prodromița, sub al cărei acoperământ sălășluiesc moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Sunt aproape doi ani de când acest paraclis există, fiind construit lângă șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, și deja conștiința bucureștenilor îl percepe ca spațiu cu o puternică încărcătură liturgică, dar și ca „biserică ce odihnește suferințele oamenilor, prin implicarea activă a credincioșilor voluntari în viața semenilor mâncați de urâciunea singurătății, a sărăciei, a neputinței, a bolii”, fapt confirmat de arhimandritul Ciprian Grădinaru, slujitor și duhovnic la paraclisul patriarhal.
Firul istoriei recente a bisericuței coboară în timp nu mai departe de luna august a anului 2011. Era o zi toridă când s-a turnat temelia paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a prins rădăcini în cugetul arhimandritului Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Mănăstirii Sihăstria, care a primit binecuvântarea de a se ocupa de bunul mers al lucrărilor de zidire a noului lăcaș, dar și a sufletelor celor care nu au întârziat să răspundă chemării credinței.
Cum se construiește o biserică în două luni
După stabilirea planului construcției în stil ștefanian, schițat de inginerul Nicolae Stroe, asemănător bisericii celei vechi de la Sihăstria, din 1824, construcția a fost terminată în termen record, adică în 60 de zile. Echipe de muncitori conștiincioși au lucrat zile întregi până noaptea târziu, spre orele 3:00, chiar 4:00 dimineața. „Ne-a ajutat Dumnezeu, așa încât am găsit oamenii potriviți. Un mare ajutor am avut din partea părintelui consilier patriarhal Ștefan Ababei. Construirea nu a durat decât două luni, s-a făcut cu efort și grijă, din contribuția exclusivă a credincioșilor. Am simțit mâna lui Dumnezeu și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, semn că este nevoie de acest paraclis”, explică părintele Grădinaru. 24 de ore s-au închinat oamenii la Sfânta Masă în ziua sfințirii bisericuței, când a primit hramurile „Învierea Domnului”, „Icoana Maicii Domnului – Prodromița” și „Sfântul Ioan Gură de Aur”. Din momentul în care s-a sfințit, paraclisul n-a rămas nici închis, nici gol. Împreună cu arhimandritul Ciprian Grădinaru slujesc astăzi arhimandritul Paisie Teodorescu, protosinghelul Mitrofan Lupuleasa și diaconul Ioan Dragomir. Din strană dau răspunsurile la sfintele slujbe studenți ai Facultății de Teologie.
„Scara de valori a unui om se schimbă sub epitrahilul duhovnicului”
Biserica este deschisă de dimineață, de la ora 8:00, până la 1:00, 2:00. În funcție de nevoile duhovnicești ale credincioșilor, mult timp părintele Grădinaru putea fi găsit la scaunul de spovedanie de la ora 7:00 și până la orele 3:00, 4:00, chiar și 5:00, a doua zi dimineață. Arhimandritul Ciprian mai spune că omul trebuie să plece de la biserică cu o bucurie, cu speranță, și că biserica nu poate avea un program fix, pentru că „necazurile nu dau preaviz la nimeni, iar omul nu va fi niciodată pregătit sufletește să le întâmpine”.
Catedrala Mântuirii Neamului a prins deja viață și datorită oamenilor adunați în paraclisul său. Se interesează de lucrările impunătorului edificiu, „care este o necesitate a Bisericii și a poporului și o dorință a credincioșilor”, după cum arată duhovnicul paraclisului, care primește lunar din partea multor bătrâni cu pensii modeste sume de bani din dorința acestora de a se număra printre ctitorii catedralei.
„Eu mă bucur mult că, în București, o metropolă care strânge suflete venite de peste tot din țară, oamenii își pun încrederea în Biserică, îi caută îndrumarea, chiar dacă împotriva Bisericii se duce o propagandă atât de bine organizată pentru dezinformarea populației. Biserica a rezistat în timp și va rezista și de acum încolo, indiferent câte valuri vor veni, mai ales că Mântuitorul a spus că nici porțile iadului nu o vor birui”, mărturisește părintele, care spune că „duhovnicul este chirurg de suflete, pentru că intră în sufletul omului ca nimeni altul, iar temperamentul, caracterul și scara de valori ale unui om se schimbă sub epitrahilul acestuia”. Aceasta este explicația prezenței numeroase a oamenilor, care fac roată în jurul lui oriunde s-ar afla și care și-au schimbat modul de a gândi și de a trăi, mulți dintre ei fiind tineri. Nu degeaba i-a fost încredințată misiunea urcușului spre mântuire al celor care pășesc în paraclisul catedralei, mai ales că arhimandritul Ciprian a fost ucenic al vrednicului de pomenire părinte Cleopa.
„Mila creștină înseamnă fapte, nu doar vorbă”
Pe lângă activitatea liturgică, paraclisul Catedralei Mântuirii dezvoltă acțiuni social-filantropice diverse, susținute de peste 100 de voluntari de toate vârstele. Ultima inițiativă, catalogată drept o acțiune fără precedent a Bisericii, a constat în prezența, la Institutul de Hematologie din București, a 280 de persoane care au donat sânge. De asemenea, în mod constant, voluntarii se implică cu responsabilitate în susținerea cu alimente, haine, medicamente, după caz, menaj și companie a copiilor și bătrânilor aflați în centre instituționalizate. În plus, 20 de persoane, familii în general, la sfârșit de săptămână, iau doi, trei copii de la orfelinate, îi aduc în căminele lor și îi tratează ca pe propriii descendenți, cu scopul de a-i integra social.
„Ne străduim să transpunem în fapte Cuvântul Evangheliei, pentru că mila creștină înseamnă fapte, nu doar vorbă. Părintele Papacioc spunea: «Un sărac când întinde mâna nu-ți cere, îți oferă Împărăția lui Dumnezeu», și mare dreptate avea”, punctează chirurgul de suflete.
Alina Scurtu, voluntar activ în cadrul comunității de la paraclisul Catedralei Mântuirii, spune: „Mereu am considerat că faptele sunt cele care vorbesc în orice domeniu și, în plus, sunt cele care definesc un adevărat creștin. Am regăsit la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului această dorință sinceră de a-l ajuta pe omul în suferință, începând de la părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, care ne spune că «în fiecare dintre noi există dorința de a face bine», și până la toate persoanele care se implică în aceste acțiuni din toată inima”.
Aproape toate ideile, dezvoltate în proiecte concrete, îi aparțin duhovnicului, care își găsește „inspirația” în urma discuțiilor cu oamenii. Părintele Ciprian este exemplul evident al prezenței preotului în mijlocul credincioșilor, care trebuie mobilizați și încurajați în inițiative rodnice. Omul așteaptă din partea preotului nu mult, ci foarte mult. Iar cuvântul său este literă de lege, zidește sau dărâmă. În măsura în care preotul se implică în formarea duhovnicească a ucenicilor, în aceeași măsură îi are alături de el în biserică sau îi pierde. Arhimandritul de la Mănăstirea Sihăstria își iubește ucenicii, în sensul că le vrea binele și dorește să Îl facă simțit pe Hristos în sufletul fiecăruia, deoarece „mai mare bucurie ca duhovnic să poți ajuta oamenii la mântuire nu există. Să alini suferința sufletească, să îi îmbărbătezi să-și ducă crucea pe care Dumnezeu le-a rânduit-o. Crucea creștinismului nu înseamnă numai suferință, ci este o libertate plină de responsabilități”.
Nu deznădăjduiți. Bucurați-vă!
Din vasta experiență ca duhovnic, părintele Ciprian ne împărtășește câteva aspecte importante ale existenței omului: „Nu este om fără păcat. Pocăință există până în ceasul morții. Tâlharul este cel mai bun exemplu – s-a pocăit și a intrat primul în Rai, din mila și milostivirea lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să aibă nădejdea mântuirii, pentru că din lipsa acesteia se naște deznădejdea – o suferință care greu se stinge, sau poate fi un vierme neadormit”. Arhimandritul Ciprian mai spune că cel mai greu chin pentru om este să ajungă la un nonsens al vieții; Raiul și iadul încep din viața aceasta pentru toți, depinde de libertatea voinței noastre cum lucrăm porunca lui Dumnezeu. Facem voia Lui, ne odihnesc creația și pământul lui Dumnezeu. Nu facem voia Lui, nu ne bucură nimic. Spovedania, numită al doilea botez, dezleagă, iartă și îl apropie pe om de Dumnezeu. Nu cantitatea sau gravitatea păcatelor aduce deznădejdea, mai spune duhovnicul, ci timpul petrecut fără Dumnezeu. Timpul, care este al doilea element al creației divine, început al veșniciei, iar moartea, un prag între cele două – timpul fizic și eternitatea lui Dumnezeu. „Ca duhovnic, de-a lungul timpului, și din experiența de la spovedanie, am întâlnit oameni bogați, deștepți, realizați profesional și social, dar lipsiți de sensul și de bucuria vieții, nefericiți, suferinzi sufletește. Alții, cu posibilități modeste de trai, erau împăcați cu ei și cu tot ceea ce era în jurul lor. Mare lucru! Dumnezeu ne iubește pe toți și pe fiecare în parte. Nu dorește moartea păcătosului. Nu face discriminare. El vrea ca omul, care este cununa creației, să se mântuiască. Să nu uităm că atât la Nașterea Mântuitorului, cât și la Înviere, mesajul a fost acesta: «Bucurați-vă!»”
„Toți suntem trecători, esența este să ne găsim utilitatea”
În harababura lumii de astăzi, există tendința de a percepe lucrurile normale ca „fenomene”, când ele nu sunt decât gesturi firești, venite ca urmare a unor inițiative umane, solidare față de cei aflați în nevoie. Asta încearcă să ne convingă părintele Grădinaru prin cele relatate, cu graiul său molcom, care nu și-a pierdut melosul moldovenesc. Chiar dacă a fost chemat să facă misiune în cel mai mare oraș al țării, părintele nu și-a prăpădit liniștea. Oamenii simt asta și de aceea sunt atrași ca un magnet. Se țin lipiți de duhovnicul lor atât la venirea, cât și la plecarea sa din paraclis. Măcar să le dea o binecuvântare și le este de-ajuns. Călugărul de la Sihăstria este căutat pentru sfat și spovedanie de oameni veniți din toată țara, mai mult, are fii duhovnicești pe fiecare continent, pe care îi însoțește cu rugăciunea, fără ca distanța să-i despartă. „Din momentul în care l-am cunoscut, am simțit că trebuie să-mi fie duhovnic. E un munte de răbdare, de blândețe. Reușește de fiecare dată când ai o problemă să te liniștească și parcă soluția vine de la sine în momentul în care vorbești cu sfinția sa”, spune Cristina Ionescu.
Datorită implicării sale active în viața comunității, mulți profesori pensionari ai bisericii i-au propus părintelui să ofere meditații gratis copiilor și adolescenților. Astfel, în viitor, se are în vedere construirea unei grădinițe creștine, cu program prelungit, întrucât foarte multe familii tinere doresc să le ofere o educație creștină propriilor copii. „Cea mai mare școală este grădinița. De aceea poporul a scos vorba cu cei șapte ani de acasă. Indiferent de poziția în societate a unui om, dacă nu are temelia celor șapte ani de acasă, a pierdut totul”, lămurește părintele Ciprian. De asemenea, se are în vedere amenajarea de cabinete medicale, care să funcționeze tot în regim de gratuitate, deoarece există medici, dintre enoriașii bisericii, care s-au oferit voluntari. „Când suntem mobilizați, dorința de a face bine este în fiecare din noi. Orice faptă bună aduce o bucurie sufletească. Nu contează partea materială, cât mai ales investiția sufletească. Hristos va cântări dragostea cu care dăruim, chiar dacă dăm ceva puțin valoros. Îl bucură pe Hristos, din inima Lui dăruind. Toți suntem trecători pe lumea aceasta, dar esența este să ne găsim utilitatea”, încheie sugestiv arhimandritul Ciprian Grădinaru, duhovnic al paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. (Articol publicat în Lumina de Duminică din data de 5 mai 2013)
