O nouă apariţie în colecţia „Sfinţii Părinţi pe înţelesul tuturor”

o-noua-aparitie-in-colectia-sfintii

La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a fost publicat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul al doilea din colecţia Sfinţii Părinţi pe înţelesul tuturor. Volumul realizat de Preot Prof. dr. Constantin Pătuleanu poartă titlul Sfinţii Părinţi despre educaţie, informează Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În acest volum sunt prezentate şi explicate diferite texte patristice referitoare la educaţie şi cunoaştere, cu referire specială la educaţia religioasă a tinerilor.

În Cuvântul înainte la această carte, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel evidenţiază importanţa educaţiei religioase fundamentate în învăţăturile Sfinţilor Părinţi: „Textele cuprinse în acest volum sunt cu atât mai importante cu cât ne confruntăm cu o abordare tot mai secularizată a educației din partea societății actuale, ce dorește excluderea contribuției creștine la dezvoltarea învățământului, ignorând vocaţia creştină a elevilor și a studenţilor, şi propunând în schimb un sistem educațional limitat doar la cunoașterea acestei lumi, fără a dezvălui și lucrarea providențială a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa contemporanilor. […] Cu toate că Sfinții Părinți au studiat la marile școli ale timpului și au folosit în mod responsabil contribuția științei și a filozofiei în operele lor, nu au transformat niciodată cultura într-un scop în sine, punând deasupra acesteia eliberarea sufletului de patimi, împodobirea acestuia cu lucrarea virtuților creștine și cunoașterea duhovnicească a lui Dumnezeu. […] Precum nici cunoaşterea lui Dumnezeu nu are limită, în acord cu afirmaţia Părintelui Dumitru Stăniloae care ne învaţă că: «aşa cum Dumnezeu este nesfârșit, ținta unirii cu El, sau a desăvârșirii noastre, nu corespunde niciodată unui capăt de la care să nu se mai poată înainta», la fel şi educaţia creştină, educaţia pentru sfinţire şi îndumnezeire, nu trebuie să cunoască limite impuse vremelnic de societatea contemporană”.

Volumul poate fi achiziționat de la pangarele bisericilor şi din librăriile şi magazinele de cărţi şi obiecte bisericeşti ale Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente