O expoziție dedicată Marii Uniri de la Muzeul Satului va fi vernisată la Düsseldorf

Expoziția dedicată Marii Uniri „Feminitate şi împodobire. Un veac de frumusețe” de la Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” va fi vernisată în 7 septembrie 2018, la Muzeul Goethe din Düsseldorf.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Româno-Germană Atheneum e.V. cu implicarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și a Muzeului Goethe din Düsseldorf.

Muzeul gazdă este locul unde acum 152 ani a început istoria Dinastiei Române, atunci când Carol de Hohenzollern a acceptat oferta de a deveni principe al României, informează site-ul oficial al Muzeului „Dimitrie Gusti”.

Potrivit instituției muzeale, expoziția este dedicată femeilor deoarece ele „și-au legat numele de descoperiri importante în domeniul medical, de primele salturi cu parașuta, de prima înscriere la o facultate de drept, de prima notă de 10 în gimnastică și de multe, multe altele. Au scris istorii, au fost alături de soții lor atunci când s-a realizat Marea Unire și de fiecare dată au purtat cu mândrie costumul popular”.

Managerul Muzeului Național al Satului, Paula Popoiu, a declarat că expoziția dorește să surprindă creațiile „femeii din satul românesc care, în ultima sută de ani, a împodobit cu creativitate şi trudă casa, satul și ţară”.

„De aceea prin această expoziție aducem un omagiu frumuseții şi feminității îndelung răbdătoare”, a precizat Managerul Muzeului.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 7 – 14 septembrie 2018.

Foto credit: trv.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente