Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou adună în fiecare an pe Dealul Patriarhiei mii de pelerini veniți să aducă cinstire moaștelor sale.
Încă de la așezarea moaștelor în Catedrală din 1774, au existat momente în istorie, mai puțin plăcute, când a fost nevoie ca sfintele moaște să părăsească lăcașul de cult de pe Dealul Patriarhiei.
La intrarea lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti şi ocuparea Mitropoliei de către arnăuţii domneşti în martie 1821, Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie au părăsit Catedrala fiind luate de călugări şi depuse sub pază în biserica Sfântul Dumitru din uliţa Ilişcarilor (Sf. Dumitru-Poştă).
La întoarcere „Sfântul a fost întâmpinat la capul Podului Mogoşoaiei de Grigore Vodă Ghica, de mitropolit şi episcopi, de beizadele, de boierime, de neguţătorime şi de toată obştea bucureşteană şi a fost însoţit de acolo, pe jos, cu capetele goale, de toţi bucureştenii, cu Domnul în frunte, până sus pe colină, unde a stat trei zile sub cerul liber să i se închine şi să-i sărute mâna toţi bucureştenii”, se spune în Memoriul Darzeanului, publicat în Trompeta Carpaţilor din anul 1865.
De asemenea, în 1918, în timpul ocupaţiei germane, moaștele au fost răpite de soldaţii bulgari pentru a fi duse la sudul Dunării, dar acestea au fost readuse ulterior la București.
În 1918, când a revenit din Bulgaria, „Sfântul a fost primit la bariera Beîlului de mii de bucureşteni, de s-au îngrozit şi nemţii în fruntea cărora se afla mitropolitul, arhierei, preoţi şi călugări. S-au făcut rugăciuni de mulţumire înaintea bisericii, după care racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost aşezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureştenilor, care a durat o lună”, se consemnează în documentele Mitropoliei.
Informații extrase din volumul Colina Bucuriei. Catedrala Patriarhală, Ed. Cuvântul Vieții.
Foto credit: Basilica.ro
