Mitropolitul Banatului solidar cu cei afectați de furtuna din Timișoara: Mobilizare în Eparhie și apel la rugăciune

Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu instituțiile abilitate și cu Patriarhia Română, oferă sprijin celor afectați de fenomenele extreme care au avut loc duminica trecută în vestul țării. Mitropolitul Banatului a adresat un apel la solidaritate către preoții și credincioșii din eparhie.

Partea de Vest a țării și mai ales județul Timiș, s-au aflat duminică după-amiază sub atenționare de cod portocaliu de vijelii și vânt puternic, cu rafale ce au atins pe alocuri 108 km/h. Furtuna extremă, asemenea unui ciclon după caracteristicile de formare, a afectat Catedrala mitropolitană din Timișoara, precum și 35 de biserici și zeci de case parohiale din Arhiepiscopia Timișoarei.

Imediat după încetarea furtunii din 17 septembrie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a deplasat în parohiile afectate, revenind la Centrul eparhial aproape de miezul nopții, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Ierarhul a identificat pagubele care au survenit și a mobilizat preoții să organizeze grupe de credincioși care au intervenit imediat pentru remedierea efectelor furtunii. IPS Ioan a ținut legătura permanentă cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Timiș pentru salvarea celor aflați în dificultate, dar și pentru aflarea urgentă a soluțiilor de remediere a bisericilor afectate.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a dat dispoziție tuturor preoților din eparhie să sprijine pe cei care au avut decese în familiile lor, prin oferirea de ajutoare financiare sau materiale, prin locuri de veci gratuite și scutirea de orice contribuție financiară.

Rog pe toți preoții din eparhie să dea dovadă de multă solidaritate față de familiile care au avut de suferit în urma furtunii, ca într-un timp cât mai scurt bisericile, casele și școlile afectate să poată fi utilizate de beneficiarii lor.

În acest moment se efectuează reparații la majoritatea bisericilor și caselor afectate de furtună, asigurându-se minimul necesar din fondurile protopopești de întrajutorare, precum și din fondul Centrului eparhial de solidaritate creștină. Se ține seama în mod special de casele familiilor cu resurse financiare insuficiente, întrucât mulți dintre cei încercați în aceste zile nu reușesc să depășească o astfel de situație.

Mulțumim Preafericitului Patriarh Daniel care în aceste momente a fost alături de noi, asigurându-ne de un ajutor financiar pentru refacerea bisericilor, caselor parohiale și locuințelor credincioșilor din Mitropolia Banatului, a spus IPS Ioan.

Tot la îndemnul Părintelui Mitropolit, în Catedrala mitropolitană dar și în celelalte biserici și mănăstiri, vor fi oficiate slujbe de pomenire pentru cei care și-au pierdut viața în urma acestei calamități naturale, dar și slujbe pentru însănătoșirea grabnică a răniților.

***

Fenomenele meteorologice neobișnuit de violente s-au soldat, din nefericire, nu numai cu pagube materiale, dar și cu victime omenești. Bilanțul anunțat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență numără până în prezent, în Județul Timiș, 5 morți și 47 de răniți.

Foto credit: Arhiepiscopia Timișoarei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente