Mesajul de Paște al Patriarhului Ecumenic: Evanghelia Învierii răsună într-o lume-Golgotă a nedreptății sociale

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu Invierea Domnului 2018

Evanghelia Învierii răsună astăzi într-o lume a nedreptății sociale, a falsificării persoanei umane, într-o lume-Golgotă a refugiaților și a miilor de copii nevinovați, scrie Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în mesajul transmis cu ocazia Paștelui 2018.

Sanctitatea Sa reamintește legătura strânsă dintre Cruce și Înviere în Biserica Ortodoxă și faptul că propovăduirea Crucii și Învierii se află azi în antiteză cu tendințele contemporane de autodivinizare, egocentrism, eudemonism și de omnipotențare a științei.


Mesajul de Paște al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu – text integral:

Bartolomeu
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă
Și Patriarh Ecumenic
Deplinătății Bisericii har, pace și milă
De la Hristos cel înviat întru slavă

Frați și fii iubiți în Domnul,

Experiența Învierii lui Hristos, a biruinței atotmântuitoare a Vieții asupra Morții, este centrul credinței, al dumnezeieștii slujiri, al etosului și culturii poporului creștin ortodox al lui Dumnezeu.

Viața credincioșilor ortodocși, în toate expresiile și dimensiunile ei, se adapă și se hrănește din credința în Înviere, reprezentând un Paște de fiecare zi.

Această viețuire pascală nu este o simplă amintire a Învierii Domnului, ci o trăirea propriei noastre înnoiri și a certitudinii neclintite cu privire la desăvârșirea eshatologică a tuturor.

Cu precădere în liturghia euharistică, care se leagă în mod strâns cu „această numită și sfântă zi” a Duminicii, Biserica Ortodoxă serbează însăși participarea ontologică la Învierea lui Hristos și experiența pregustării binecuvântărilor Dumnezeieștii Euharistii, care se săvârșește întotdeauna într-o atmosferă de bucurie și veselie și care închipuie înnoirea desăvârșită a făpturilor, bucuria deplină, deplinătatea vieții, viitoarea revărsare a iubirii și a cunoașterii.

Este vorba despre vederea izbăvitoare a prezentului în lumina celor din urmă și călătoria puternică spre Împărăție, despre relația indestructibilă și coexistența prezenței și a caracterului eshatologic al mântuirii în Hristos a omului și a lumii, care oferă în viața din Biserică un dinamism unic și acționează pentru credincioși ca un declanșator de bună mărturie în lume.

Credinciosul ortodox are un motiv special și un impuls puternic să se lupte împotriva răului social, deoarece trăiește intens contrastul dintre cele din urmă și datele istorice ocazionale.

Din perspectivă ortodoxă, slujirea filantropică, ajutorul către fratele în nevoie, după cuvântul Domnului „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25:40) și iubirea practică a Bunului Samaritean (cf. Luca 10:30-37), potrivit cuvântului patristic că „acela este aproapele, care a pășit spre ajutor fără de veste” (Sf. Isidor Pelusiotul), reprezintă extensia și expresia etosului euharistic al Bisericii, revelarea că iubirea este chitesența experimentală a vieții în Hristos, atât în prezent, cât și în Împărăția din vremurile din urmă.

Din acest punct de vedere se înțelege faptul că viața liturgică în Biserica Ortodoxă vibrează de trăirea „mântuirii comune”, a „libertății comune” primite în dar, a „împărăției comune” și de așteptarea „învierii comune”.

Predomină „noi”, comunitatea vieții, co-participarea și co-existența, identificarea sfințitoare libertății în Hristos cu iubirea jertfelnică și doxologică. Acesta este mesajul cutremurător al întru tot luminoasei icoane a Învierii, a Coborârii lui Hristos la iad.

Domnul slavei, Cel care s-a pogorât întru cele mai de jos ale pământului și a sfărâmat porțile iadului, se arată biruitor și prealuminos din mormânt, dar nu purtând stindardul biruinței singur ci înviind, ținând și întărind împreună cu Adam și Eva tot neamul omenesc și întreaga creație în chipul acestora.

Evanghelia Învierii, a „sărbătorii comune a tuturor”, a preaputernicei Iubiri care a zdrobit puterea morții, răsună astăzi într-o lume a nedreptății sociale, a falsificării persoanei umane, într-o lume-Golgotă a refugiaților și a miilor de copii nevinovați.

Ea anunță din străfunduri că, înaintea lui Dumnezeu, viața oamenilor are o valoare supremă. Propovăduiește că patimile și întristările, crucea și Golgota nu au ultimul cuvânt.

Nu este posibil să biruiască crucile asupra victimelor lor tragice. În Biserica Ortodoxă, Crucea se află în centrul cinstirii, însă nu este ultima realitate, ceea ce determină punctul final al orientării vieții bisericești.

Înțelesul fundamental al Crucii este că reprezintă calea către Înviere, către deplinătatea credinței noastre. Pe această bază, ortodocșii exclamă: „Iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”.

Este caracteristic faptul că în Ortodoxie Slujba Sfintelor Pătimiri nu este depresivă, ci se referă la cruce și înviere, de vreme ce Pătimirea se apropie și se trăiește prin intermediul Învierii, care este „izbăvitoare de întristare”.

Pentru conștiința ortodoxă, legătura de neschimbat între Cruce și Înviere este incompatibilă cu orice formă internă de evadare la misticism sau la o cinstire autosuficientă, care de regulă sunt indiferente față de patimile și experiențele omului în istorie.

În epoca noastră, propovăduirea Crucii și Învierii se află în antiteză atât cu autodivinizarea lăudăroasă a omului contemporan secularizat, rob al rațiunii, convins de omnipotența științei, egocentric și lipit de plăceri şi de lucrurile efemere, a omului fără dorinţa veşniciei, precum şi cu dispariţia întregii iconomii divine întrupate şi a smintelii Crucii, în numele transcendenţei absolute a lui Dumnezeu şi a decalajului dintre cer şi pământ.

Pe lângă toate acestea, noi, credincioşii ortodocşi, preacinstiţi fraţi şi iubiţi fii în Domnul, plini fiind de experienţa Învierii purtătoare de strălucire, primind lumină din lumina cea neînserată, mulţumitori pentru toate, purtând pe cele de sus, având deja arvuna şi asigurarea împlinirii eshatologice a dumnezeieştii iconomii, exclamăm în Biserică Hristos a înviat!, rugându-ne ca Domnul care a pătimit, a fost îngropat şi a înviat să lumineze gândurile, inimile şi întreaga noastră viaţă.

Să ne îndrepteze paşii spre tot lucrul bun şi să întărească poporul Său întru mărturisirea Evangheliei Iubirii până la marginea pământului (Fapte 1:8), spre slava numelui Său celui mai presus decât tot numele.

Al vostru rugător fierbinte către Hristos cel înviat,

Bartolomeu al Constantinopolului


Traducere Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente