Martirii români din Primul Război Mondial omagiați în Franța. Doi ierarhi ai Bisericii noastre se vor ruga pentru sufletele lor

Centenarul martiriului soldaților români din Primul Război Mondial va fi marcat mâine la cimitirul militar românesc din Soultzmatt, Franța, unde vor avea loc mai multe manifestări religioase, militare, culturale și artistice.

Cimitirul din Soultzmatt este cea mai mare necropolă românească din Franța, unde au fost îngropate trupurile a 687 de soldați români decedați în Alsacia și Lorena în Primul Război Mondial.

Parohia ortodoxă română Sfinții Cosma și Damian, din Mulhouse, Franța, se ocupă anual de comemorarea soldaților români, în Sâmbăta dinaintea Rusaliilor – Moșii de vară.

Conform Pr. Tanca Emil, Parohul comunității românești din Mulhouse, programul din 3 iunie 2017 va cuprinde manifestări ample care vor marca o sută de ani de la moartea prizonierilor români din Primul Război Mondial.

Sfânta Liturghie și slujba de pomenire vor fi oficiate de IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu PS Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Începând cu ora locală 12:00, va avea loc ceremonia militară. Garda de onoare va fi asigurată de un detaşament de 36 de soldați români din din cadrul Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul. Vor lua parte și 13 soldați francezi din regimentul de Tchad. După intonarea imnurilor naționale ale României și Franței vor fi depuse flori la fiecare mormânt din cimitir.

La evenimente sunt așteptate numeroase personalități din țară, dar și din Franța.

Vor fi prezenți Consulul general al Romaniei, Ambasadorul Sabin Pop, Ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar în Republica Franceză, Luca Niculescu, Principele Radu, reprezentantul Casei Regale a României, Nicolae Nasta, Secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale, și alte oficialități.

Între oficialitățile franceze care vor participa se numără Jean Rottner, Vice-Președintele regiunii Alsacia, Lorraine și Champagne-Ardenne, Daniel Merignargues, Prefect de Thann-Guebwiller, Jean-Paul Diringer, primar de Soultzmatt-Wintzfelden, și alții.

În după-amiaza zilei, vor avea loc două evenimente culturale, cu prilejul comemorării martirilor români.

Expoziția Crearea, inaugurarea și evoluția cimitirului militar român. Viața locală în timpul Primului Război Mondial- Viața militară la Soultzmatt-Wintzfelden va fi vernisată de la ora 14:00.

Începând cu ora 17:00 vor avea loc Conferințele: Românii în timpul Primului Război Mondial, Prizonierii de război români și Istoria cimitirului din 1919. Vor susține prelegeri Profesorii Jean-Noël Grandhomme și François Cochet de la Universitatea de Lorraine, Profesorul Florin Țurcanu de la Facultatea de Știinte politice din București și Claire Hirstel de la Direcția Regională pe probleme culturale din Alsacia.

Evenimentul comemorativ se va încheia printr-un Spectacol de sunet și lumină oferit de Corala Parohiei Sfinții Cosma și Damian și Corala din Soultzmatt.

Foto: arhivă

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente