VIDEO: Hramul istoric al Catedralei Patriarhale

Catedrala Patriarhală din București își serbează hramul istoric marți, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior începând cu ora 09:15 de Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei – Mitropolit onorific și exarh patriarhal împreună cu Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, Episcopul Visarion al Tulcii, Episcopul Ieronim al Daciei Felix, Episcopul Siluan al Ungariei, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul și Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Începând cu ora 16:00 va fi oficiată Slujba Vecerniei și a Paraclisului Sfinților Împărați.

Pe tot parcursul zilei, Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor se află depuse spre cinstire în Baldachinul Sfinţilor din vecinătatea Catedralei Patriarhale, urmând să fie introduse din nou în Catedrala Patriarhală după închinarea tuturor credincioșilor (aprox. ora 21:00).

Catedrala Patriarhală a fost ctitorită de domnitorul Constantin Şerban Basarab începând cu anul 1654. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1658 de Patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău.

De-a lungul timpului, au avut loc numeroase lucrări de restaurare. Cele mai recente, în perioada mai-octombrie 2008, lucrări de consolidare și restaurare, au fost realizate sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Știri recente