La Conferința Naţională de Teologie de la Iași s-a vorbit despre unitatea neamului

Conferinţa Naţională „Teologia ortodoxă românească la Centenar” de la Iași, desfășurată în  perioada 23 – 25 octombrie 2018, a avut ca subiect unitatea de neam fiind evocată memoria persoanelor care au ajutat la realizarea Marii Uniri.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, informează Doxologia.

Deschiderea conferinţei naţionale a avut loc ieri în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan.

Părintele prof. Ion Vicovan, decanul Facultăţii organizatoare, a spus în cadrul conferinței că citind psalmii lui David, a observat lucrările pe care Dumnezeu le-a făcut în decursul istoriei asupra poporului israelitean.

„Mă gândeam că acest lucru are un important rol pedagogic, anume acela de a nu uita, cât bine le-a făcut, respectiv ne-a făcut, Dumnezeu. Şi aşa, pomenind pe înaintaşi, aducând în atenţie evenimentele care au avut loc, cred că acestea contribuie la o mai bună înţelegere a istoriei”, a precizat părintele decan.

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a susţinut în cadrul conferinței comunicarea „Unitatea ca dar al lui Hristos şi păcatul ca agent al dezbinării”, urmată de alte comunicări ştiinţifice ale cadrelor didactice prezente.

După ce au vorbit prof. univ. Ionel Mangalagiu, şi prof. Daniel Şandru, Corul bărbătesc „Mitropolit Iosif Naniescu” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a interpretat o serie de acorduri muzicale în cinstea Marii Uniri.

Programul conferinţei a reunit profesori din facultăţile de teologie, istorie şi litere din Iaşi, Bucureşti, Cluj Napoca, Alba Iulia, Târgovişte, Constanţa şi Caransebeş.

Manifestarea ştiinţifică este parte a Simpozionului Naţional „Unirea de la 1918 – Împlinirea aşteptărilor unui neam încercat şi a rugăciunilor Bisericii lui” (noiembrie 2017 – decembrie 2018) din cadrul Programului Centenar al Primăriei Iaşi.

Foto credit:  captură video Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente