„La Betleem” – expoziție de fotografie în Reșița

În sala multimedia a Parohiei Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Govândari, din Reşiţa,  a avut loc marți, 27 decembrie 2016, vernisajul expoziţiei de fotografie La Betleem.

Părintele Petru Berbentia, parohul din Govândari și Erwin Iosef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul de Munte au prezentat privitorilor imagini de la Betleem, fotografiate anul trecut.

În deschidere, părintele Berbentia a cântat o colindă împreună cu părinții Romolus Şandru şi Emil Varga. În continuare, părintele a descris experienţa trăită la Betleem și a oferit explicaţii istorice despre locul nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Părintele paroh a adresat credincioșilor îndemnul de a vizita Betleemul, dacă nu se poate efectiv, atunci măcar cu mintea.

La final, corul Frantz Sturmer al Forumului Democratic German din Caraş-Severin au interpretat colinde în limba germană și română. Colindătorii au primit din partea parohiei revista parohială şi dulciuri.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului.

 

Comentarii Facebook


Știri recente