IPS Varsanufie a slujit în Drăgășani. Ierarhul a explicat învățăturile date de Primul Sinod Ecumenic

În duminica a șaptea după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Capu Dealului din municipiul Drăgășani, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit la slujba din 28 mai 2017, IPS Varsanufie a subliniat principalele învățături date de sinodalii primei întâlniri ecumenice din anul 325.

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat pentru că în Alexandria Egiptului un preot învăța altceva decât ceea ce învăța Biserica. Acesta nu recunoștea  că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, ci Îl considera a fi o creatură a lui Dumnezeu.

În timpul lucrărilor, Părinții Bisericii au arătat că Dumnezeu este Unul după ființa Lui, dar S-a manifestat în trei Persoane: Tatăl, Care a creat lumea, Fiul, Care a mântuit-o și Duhul Sfânt, Care sfințește lumea,  deci Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfințitorul, a explicat ierarhul.

Totodată, Părinții au arătat că relațiile dintre Sfânta Treime sunt următoarele: Dumnezeu Tatăl este necreat, născut din veșnicie și pentru veșnicie, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl, a adăugat IPS Varsanufie.

Să nu ne abatem de la credința noastră, să nu primim învățături străine și să fim uniți, așa cum S-a rugat Mântuitorul pentru noi în Grădina Ghetsimani. Dumnezeu să ne ajute să mărturisim credința noastră prin fapte și să avem nădejdea mântuirii! s-a rugat Înaltpreasfinția Sa.

Chiriarhul Râmnicului a săvârșit în aceeași zi slujba de sfințire a noii capele mortuare din incinta Centrului parohial.

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…