Hramul Mănăstirii Radu Vodă. PS Timotei: Lumea de astăzi are nevoie de iubire şi de comuniune, iar modelul absolut este Preasfânta Treime

hramul Mănăstirii Radu Vodă (25)

Trebuie să învăţăm din iubirea şi comuniunea Preasfintei Treimi, i-a îndemnat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor pe credincioşii prezenţi la hramul mănăstirii Radu Vodă. Lumea de astăzi are nevoie de iubire şi de comuniune, iar modelul absolut este tocmai Preasfânta Treime, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul în omilia sa.

Sute de credincioși din Capitală au participat astăzi, 5 iunie 2017, la hramul Mănăstirii Radu Vodă. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Din soborul slujitor au făcut parte: Părintele Arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă şi Exarh Administrativ al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, preoţi profesori de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, precum şi clerici din obştea mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Potirul al Mănăstirii Radu Vodă.

În cuvântul său, Ierarhul i-a sfătuit pe toți credincioșii ortodocși să participe la slujbe pentru a înțelege Taina Preasfintei Treimi:

Fiecare fiu al Bisericii trebuie să pătrundă tot mai mult în taina şi iubirea Preasfintei Treimi participând la toate slujbele Bisericii care sunt oficiate în numele Preasfintei Treimi. Sfânta Liturghie şi toate celelalte rânduieli de slujbă încep cu binecuvântarea în numele Preasfintei Treimi.

Acesta este tocmai modelul spre care noi privim, a mai spus Ierarhul făcând referire la Treimea Sfântă.

De aceea şi multe dintre bisericile importante ale pământului românesc au ca hram sărbătoarea Preasfintei Treimi, tocmai pentru a ne aminti de unitate, de comuniune desăvârşită aşa cum se întâlneşte în mod desăvârşit doar în sânul Preasfintei Treimi.

Preasfințitul Timotei Prahoveanul a mai spus că prin smerenie și prin lectură putem înțelege această mare Taină:

Taina Sfintei Treimi nu o putem pătrunde decât printr-o credinţă profundă, prin smerenie şi într-o mică măsură prin citire, dar mai ales prin trăire, prin dragoste, prin urmarea acestui model. Când spun trăire mă refer la ceea ce ţine de partea nevăzută a lucrurilor. Foarte mulţi oameni preferă imaginea exterioară decât cea interioară. Noi trebuie să luptăm pentru trăirea pe care ne-o recomandă Domnul în discreţie.

Am putea spune că această zi a Preasfintei Treimi este prezentă întodeauna în Biserica Ortodoxă pentru că, aşa după cum au spus Sfinţii Părinţi, Biserica este plină de Sfânta Treime, a evidenţiat ierarhul.


Mănăstirea Radu Vodă, cu hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi doamna sa, Ecaterina.

La vremea întemeierii purta numele Sfânta Troiţă. În frământările acelor vremuri, sfântul aşezământ cade, în 1595, în mâinile turcilor. După victoria lui Mihai Viteazul din octombrie 1595, de la Târgovişte, Sinan Paşa e silit să se retragă din faţa armatelor biruitoare ale creştinilor. Nu înainte însă de a distruge toate fortificaţiile pe care el însuşi le ridicase şi de a dărâma până în temelie Mânăstirea Sfintei Troiţe.

Abia în 1614, voievodul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) începe reconstrucţia, păstrând planurile şi elevaţia edificiului de origine. Biserica este cunoscută de atunci sub numele ctitorului. Fiul şi urmaşul său la domnie, Alexandru Coconul (1623-1627) se îngrijeşte de zugrăvirea bisericii.

Planul şi formele arhitectonice ale bisericii Radu-Vodă sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, cu diferenţa că materialul de construcţie întrebuinţat nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle dintre care cea principală se sprijină pe douăsprezece coloane, simbolizând pe cei doisprezece apostoli, ca şi la modelul de la Curtea de Argeş.

Comentarii Facebook


Știri recente