FOTO | Tinerii români din NEPSIS au vizitat așezările creștinismului timpuriu din Irlanda

Tineri români din Irlanda, membri ai asociației ortodoxe NEPSIS, au organizat o excursie pe coasta de vest a Irlandei, în perioada 5-7 august 2017.

Tinerii au fost însoțiți în această drumeție de PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care i-a antrenat în discuții pe teme duhovnicești.

Evenimentul intitulat NEPSIS Summer Trip a ajuns la a patra ediție și a reunit tineri din toate filialele asociației din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale: Belgia, Franţa şi Marea Britanie.

Pe durata celor trei zile au fost vizitate locuri de interes istoric şi duhovnicesc din ţinutul Connemara, oraşul Galway, pe traseul Wild Atlantic Way şi Aran Islands – Insula Inisheer.

Primul popas al itinerariului a fost situl monastic de la Clonmacnoise, fondat de Sfântul Kieran/ Ciarán (†11 septembrie 549) la jumătatea secolului al VI-lea.

Amplasamentul monahal, actualmente în stadiul de ruină, găzduieşte un ansamblu de biserici din piatră, dintre care cea mai veche datează din secolul al zecelea, alături de emblema monahismului irlandez primar: turnul de piatră şi crucile celtice.

În regiunea muntoasă Connemara, tinerii au vizitat peştera Doolin unde se află cea mai mare stalactită din emisfera nordică a Europei (7,3 m lungime).

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a fost serbată prin oficierea Sfintei Liturghii în Parohia Sfântul  Nicolae şi Sfânta Bridgite de Kildare din Galway, păstorită de Pr. Tudor Ghiţă.

Ultima zi a drumeţiei, 7 august, s-a încheiat pe Inisheer, cea mai mică insulă a arhipelagului Aran Islands, unde a vieţuit acum 1500 de ani Sfântul Enda (†21 martie 530) și pe vestitele maluri oceanice Cliffs of Moher ale circuitului Wild Atlantic Way.

La final, în Paraclisul Centrului misionar-cultural Sfântul Ioan Botezătorul din Dublin au fost rostite rugăciuni de mulțumire și s-au formulat concluziile experienței spirituale.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
corala-armonia-1_w1000_h377_q100

Corala „Armonia”  a concertat la Zalău

Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului a concertat sâmbătă în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău. Alături de PS Petroniu, Episcopul Sălajului, la eveniment au participat preacucernicii părinți consilieri, membrii ai permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei…