Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica după Botezul Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii se va citi pericopa din Evanghelia după Matei, capitolul 4, versetele de la 12 la 17, în care se vorbește despre Începutul Propovăduirii Domnului.

„În duminica de după Botezul Domnului Biserica ne aduce aminte de ieșirea Mântuitorului la propovăduire și cuvântul cu care Mântuitorul Iisus Hristos își începe propovăduirea este acesta Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor. Este lucrare mare pocăința. Sf. Ioan Damaschin arată definiția pocăinței: Pocăința este întoarcerea prin asceză, prin lacrimi, prin părere de rău, de la starea cea contrară firi la cea firească și de la diavol la Dumnezeu. De multe ori este înțeleasă greșit noțiunea de pocăință. Ea nu înseamnă nicidecum schimbarea confesiunii, ci schimbarea modului de a gândi, de a vorbi, de a acționa. (†¦) Așadar, pocăința presupune o schimbare totală, o schimbare a omului lăuntric, o întoarcere a lui de la calea cea rea la calea cea bună, a spus ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului potrivit TRINITAS TV.

Asupra sensului și importanței pocăinței au meditat toți Sfinții Părinți.

„Sf. Macarie cel Mare când vorbește de pocăință spune așa: Nici înțelepciunea, nici cunoștințele, nici frumusețea, nici averea nu este așa folositoare ca pocăința. Pocăința este șansa noastră de a ne apropia de Dumnezeu. Iar Sf. Nicodim Aghioritul spune: Frate al meu păcătosule pocăiește-te, pocăiește-te, pocăiește-te că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Așadar este o lucrare sfântă de schimbare totală a vieții, a omului lăuntric care se finalizează întotdeauna de o bună spovedanie”, a mai spus ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Începutul propovăduirii Domnului a fost anunțat și anticipat de Sfântul Ioan Botezătorul.

„În Duminica de după Botezul Domnului îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos ieșind la propovăduire, părăsește Iudeea, trece pe lângă Nazaret și se stabilește la Capernaum. Pericopa Evanghelică ne spune că tocmai Galilea Neamurilor de lângă Marea Tiberiadei a văzut lumina mare pentru că Hristos este Lumina. Domnul Hristos le-a propovăduit pocăința întâi lor”, a precizat ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Săptâmâna viitoare, creștinii ortodocși se vor afla în Duminica a XXIX-a după Rusalii, a celor zece leproși.

Comentarii Facebook


Știri recente