Episcopia Devei se implică în renovarea bisericii monument istoric din Strei

Eparhia Devei şi Hunedoarei sprijină renovarea bisericii medievale „Adormirea Maicii Domnului” din Strei (sec. XIV).

Prin contribuţia financiară a eparhiei, dar şi cu sprijinul financiar oferit de alte instituţii şi sponsori, a fost posibilă achiziționarea draniței lucrate manual pentru noua învelitoare de acoperiș (6000 buc.) şi a noului paratrăznet, informează site-ul oficial al Eparhiei Devei şi Hunedoarei.

Acestea vor fi montate pe parcursul lunii septembrie 2018.

Lucrările ce se impun de urgență privesc:

  • refacerea învelitorilor de pe naos și altar, aflate într-o stare avansată de degradare;
  • montarea unui nou paratrăznet în locul celui dezafectat;
  • refacerea parțială a stratului de drenaj din exteriorul altarului;
  • identificarea factorilor degradării la componentele artistice din exterior (pictura portalului vestic și o serie de piese litice: relief roman, colonete medievale din turn) și stoparea lor;
  • refacerea sistemului de iluminat și asigurarea pazei monumentului.

Întocmirea documentației necesare avizării intervenției de către instituțiile abilitate a fost realizată cu sprijinul Asociației MONUMENTUM, prin proiectul „Ambulanţa pentru monumente-Transilvania Sud”.

Acest proiect își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps.

Din 2016, până în momentul de față, prin proiectul „Ambulanța pentru monumente” s-au desfășurat intervenții la 15 monumente din Transilvania și Banat.

În mare parte, activitățile vizate au scop didactic și se vor desfășura etapizat, în regim de voluntariat, cu specialiști atestați, tineri aflați în diferite stagii de formare profesională și alți iubitori ai patrimoniului (acolo unde va fi posibil).

Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…