Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care țin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica pomenește învierea lui Lazăr făcută de Domnul nostru Iisus Hristos și care are legătură și cu Duminica Stâlparilor, în înțelesul că primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată cumva și de învierea Sfântului și dreptului Lazăr, de minunea premergătoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim.
De aceea Biserica și zice, vorbim cu Domnul Hristos și în sâmbăta premergătoare Duminicii Floriilor, și în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcătuirea Bisericii următoarele cuvinte: „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi ca pruncii semnele biruinței purtând, Ție biruitorului morții strigăm: Osana Celui dintru înălțime, bine ești cuvântat Cel Ce vii intru numele Domnului”. Aducem în actualitatea noastră un eveniment petrecut in vremea propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos și participăm și noi la el în vremea noastră. Îl avem în față pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Și noi îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite și cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea păcii sfinte, pacea sfânta.
Aducem și noi Mântuitorului laudă, așa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: „Osana celui dintru înălțime, bine ești cuvântat Cel Ce vii intru numele Domnului” (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a făcut minuni. Așteptăm ca și în sufletul nostru să intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lăcaș al Său, ca într-un templu și să vindece neputințele noastre. De aceea zicem cu Biserica: „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai înviat Hristoase Dumnezeule”. Și din partea noastră spunem: „Pentru aceasta și noi ca pruncii” – se înțelege de odinioară – „semnele biruinței purtând”, – semnele Învierii, arătată în viața cea nouă din crengile pe care le avem în mână sau măcar în conștiință – „Ție biruitorului morții strigăm: Osana Celui dintru înălțime, bine ești cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului”. Și adăugăm: Vino și în viața noastră, în conștiința noastră, vino și ne ajută să-Ți aducem tot mai multa mărire, să conștientizam tot mai mult binefacerile Tale.
(din cartea Întâmpinări, interviuri cu Părintele Teofil Părăian realizată de Părintele Sabin Vodă, Sophia, 2000)
