Cum ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie?

Mai întâi trebuie să știm că pregătirea noastră pentru Sfânta Împărtășanie este îndoită, adică trupească și sufletească. Cea trupească constă în post, înfrînare de la poftele trupești, priveghere, plecări de genunchi și alte osteneli prin care să se curățe și să se ușureze trupul de cele care îl îngreunează; îl aprind și îl spurcă. Pregătirea sufletească cuprinde: spovedanie curată la duhovnic, citirea pravilei (adică a rugăciunilor după rânduiala din Ceaslov) și a altor rugăciuni făcute cu frică de Dumnezeu, cu luare aminte și cu umilință. Apoi cel ce se împărtășește trebuie să nu fie certat cu nimeni, să nu poarte mânie împotriva cuiva, să ierte tuturor celor ce i-au greșit cu ceva, aducându-și aminte de cuvintele Mîntuitorului, Care zice: De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta vouă greșelile voastre. De asemenea, să se silească după putere ca să nu aibă nimeni ceva asupra sa.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, p. 265)

Comentarii Facebook


Știri recente