Consfătuirea profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Bucureștilor, la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei, în Aula Magna Teoctist Patriarhul, Arhiepiscopia Bucureștilor și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Inspectoratul Școlar Județean Prahova organizează vineri, 13 decembrie 2013, începând de la orele 10:00, Consfătuirea profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureștilor cu tema Cooperarea dintre profesorii de Religie și clerul bisericesc în programe educaționale comune.

La eveniment vor participa: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Doamna Vasilica Ștefania Duminică, Secretar de Stat pentru învățământul preuniversitar, Domnului prof. Constantin Trăistaru, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Pr. conf. dr. David Pestroiu, Consilier la Sectorul învățământ și activități cu tineretul, Arhiepiscopia Bucureștilor.

La această Consfătuire sunt așteptați să participe toți profesorii de Religie din Capitală și județele Ilfov și Prahova (aproximativ 700).

În cadrul întâlnirii, începând de la orele 12:00, se va lansa volumul de studii Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanu și Neofit Cretanul – Promotori ai limbii române în cult, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2013.

Cu această ocazie, cei nouă autori care au participat cu studii la volumul menționat vor primi diploma de onoare și medalia Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României: Prof. dr. Gabriel Ștrempel, membru de onoare al Academiei Române;Prof. dr. Gheorghe Chivu; Prof. dr. Zamfira Mihail;Prof. dr. Eugen Munteanu; Prof. dr. Tudor Teoteoi; Preot conf. dr. Mihai Săsăujan; Preot asist. dr. Petre Sperlea; Dr. Doru Bădără; Dr. Mihai Țipău.

Volumul marchează împlinirea a 325 de ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban Cantacuzino (București, 1688), 300 de ani de la editarea Liturghierului românesc și Molitfelnicului de către Sfântul Antim Ivireanul (Târgoviște, 1713) și 275 de ani de la alegerea în scaunul mitropolitan al Țării Românești a lui Neofit Cretanul, promotor al introducerii limbii române în cult.

Volumul de studii Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanu și Neofit Cretanul – Promotori ai limbii române în cult, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2013, fi achiziționat prin rețeaua de magazine a Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La final, toți profesorii de Religie participanți la Consfătuire și lansarea de carte vor primi, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, următoarele publicații:

a) Pr. Sorin Șelaru: Studiul Religiei în școlile publice din statele membre ale Uniunii Europene, Tipografia Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă;

b) Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanul și Neofit Cretanul – Promotori ai limbii române în cult, Editura Cuvântul Vieții;

c) Calendar creștin-ortodox tip agendă – 2014;

d) Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Comentarii Facebook


Știri recente