Conferință despre pastorația bolnavilor la Sibiu

Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a găzduit marți, 12 februarie 2013, o conferință susținută de pr. Paul Iannakos și dr. Daniel Hinshaw, din Statele Unite ale Americii, specialiști în pastorația bolnavilor aflați sub îngrijire paliativă, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Conferința de la Sibiu a încununat vizita în România a celor doi specialiști, efectuată cu scopul de a susține și de a urmări pastorația din spitalele și din instituțiile medicale ce îngrijesc bolnavii în stadiu terminal.

Medicul și profesorul Daniel Hinshaw vine des în țara noastră și este susținător al programului de îngrijiri paliative din România, în urma unui proiect realizat în mare parte de societatea civilă. Împreună cu soția sa au contribuit foarte mult la înființarea unei rețele de hospice-uri și unități de îngrijire paliativă, cum ar fi „Casa Speranței” din Brașov. Pe lângă profesia de chirurg, este și profesor la Facultatea de Teologie „Sfântul Vladimir” din New York, urmându-i părintelui John Breck la Catedra de bioetică. Cu ocazia acestei vizite la Sibiu, s-a discutat și dezvoltarea unui parteneriat între Facultatea de Teologie din Sibiu și cea din New York.

Al doilea invitat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu”, părintele Paul Iannakos, este paroh în statul american Michigan, are o specializare în pastorația bolnavilor și un doctorat în problematica dependențelor de alcool, droguri și alte stupefiante.

Daniel Hinshaw a subliniat, în prezentarea sa, legătura dintre actul medical și asistența religioasă, ambele având rolul lor, însă fără a se suplini. Rolul preotului nu este de a vindeca, ci de a-i oferi bolnavului suportul spiritual pentru a lupta cu suferința și de a se apropia de Sfintele Taine, s-a spus adesea în cadrul conferinței.

Educația clinico-pastorală

Părintele Iannakos a vorbit pe larg despre cum trebuie făcută pastorația în unitățile paliative, despre greșelile făcute adesea în aceste cazuri și a expus cazuri concrete de pastorație, realizate după pregătirea specială a preoților capelani din continentul american, modul numit Educație clinico-pastorală.

„Credința noastră nu trebuie să se manifeste doar în inimă și în minte, ci trebuie să se arate și în ceea ce facem. Biserica trebuie să fie proactivă, să își extindă acțiunile sale dincolo de pereții lăcașurilor de cult, în special în spitale. Pregătirea pe care am făcut-o în SUA este una foarte specializată și este numită Educație clinico-pastorală. Preoții și mirenii care fac pastorație la capelele de spitale sunt instruiți 600 de ore pentru activitatea din unitățile medicale și pentru a dezvolta această unică latură a misiunii pastorale. La aceste cursuri participă diferiți studenți, din toate confesiunile creștine și chiar musulmani, ne respectăm unul pe altul, iar supervizorii ne permit să vorbim despre munca noastră doar din perspectiva confesiunii din care facem parte”, a spus pr. Iannakos.

Aflat pentru prima dată în România, părintele Paul Iannakos s-a arătat impresionat de tinerețea și zelul clericilor, de educația lor bine întemeiată, primită în instituții teologice de marcă, precum Facultatea de Teologie din Sibiu, și de modul cum se fac prezenți în spitale și instituții de îngrijire medicală.

La întâlnirea de marți, preoții de spitale din Sibiu au avut posibilitatea să schimbe idei și experiențe cu invitații din străinătate, iar studenții teologi să afle mai multe despre această parte a chemării pastorale.

Comentarii Facebook


Știri recente