Concurs internaţional de icoană la Galaţi

A II-a ediţie a Concursului internaţional de icoană Culorile – lumina sufletului s-a desfăşurat în 11 mai 2017 la Galaţi, ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media.

Competiţia este inclusă în proiectul educaţional Teologia în contemporaneitate. Anul acesta proiectul a fost acceptat de Ministerul Educaţiei la nivel internaţional, având ca participanţi pe lângă seminariile, colegiile şi liceele de artă din ţară şi lucrări din două ţări străine: Italia şi Republica Moldova.

La evenimentul găzduit de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în Sala de Expoziţii Temporare Sergiu Dumitrescu,  a fost prezent şi IPS Casian.

În concurs au fost înscrise peste 230 de lucrări, de la 20 de unităţi şcolare (seminarii teologice şi colegii şi licee de artă) din ţară şi din străinătate.

Concursul a fost organizat pe mai multe secţiuni: icoană pe lemn, icoană pe carton, icoană pe sticlă, sculptură în lemn, mozaic, frescă, miniatură, compoziţie pe hârtie, desen pe hârtie şi icoană pe hârtie.

În funcţie de nivelul de pregătire al participanţilor, concursul a fost sistematizat pe categorii: debutanţi, nivel primar, gimnazial şi liceal cu clasele 9-10 şi 11-12.

În urma evaluării şi jurizării, după criteriile stabilite în metodologia de concurs, au fost stabiliţi şi câştigătorii primelor trei locuri de la fiecare secţiune şi categorie, fiind acordate peste 70 de premii.

De asemenea, a existat şi o Secţiune specială a absolvenţilor Secţiei Patrimoniu a Seminarul Teologic Sf. Ap. Andrei şi Secţiei de icoană a Liceului de Artă din Galaţi.

Arhiepiscopul Dunării de Jos a binecuvântat şi felicitat pe toţi cei implicaţi în acest concurs.

Concursul internaţional de icoană Culorile – lumina sufletului s-a înscris în seria manifestărilor organizate în Eparhia Dunării de Jos în Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Toate lucrările participante la acest concurs pot fi văzute în Sala de Expoziţii Temporare Sergiu Dumitrescu a Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos în perioada 11-14 mai 2017.

Comentarii Facebook


Știri recente