Bucurie la München: Au început lucrările la Aşezământul bisericesc

Finalul lunii iunie a adus comunităţii româneşti ortodoxe din München şi bucuria începutului lucrărilor pentru ridicarea Aşezământului Bisericesc. Firma Klarwein a început lucrările de excavare a terenului, în vederea realizării subsolului şi fundației clădirilor. Concomitent va fi executată şi protecţia malurilor gropii săpate cu sprijiniri metalice, pregătindu-se astfel viitoarea etapă de lucru, realizarea fundaţiilor şi a elementelor din beton ale subsolului, etapă ce urmează să înceapă în luna septembrie 2016, informează site-ul oficial al aşezământului.

Recent, în dorinţa de a-i cere lui Dumnezeu ajutorul pentru continuarea acestei importante lucrări, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al  Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurat de un sobor de clerici din München şi împrejurimi şi cu participarea mai multor membri ai comunităţii, a oficiat o slujbă de binecuvântare a începutului lucrărilor de construcţie la Aşezământul Bisericesc din München-Aubing. Cei prezenţi s-au rugat pentru bunul mers al lucrărilor, să fie duse la bun sfârşit, s-au rugat, de asemenea, pentru lucrători, pentru ctitorii şi binefăcătorii Aşezământului.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Sofian a explicat că această slujbă de binecuvântare a începutului lucrărilor stă în strânsă legătură şi constituie o continuare a Slujbei Punerii Pietrei de Temelie, săvârşită cu multă solemnitate de Preafericitul Părinte Daniel în data de 11 septembrie 2011.

Informaţii despre proiect pot fi găsite pe pagina dedicată acestuia: http://cbrom-noul-asezamant.de/ro/

EPDH-31.07.2016-Tarnosire-Sibiselu-Nou-260

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…