Bucuria comuniunii în Episcopia Europei de Nord

În perioada 11-13 noiembrie 2016, credincioși din Episcopia Europei de Nord au participat la slujbele oficiate de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, cu ocazia cinstirii Sfinților Mina și a Sfinților Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu,  notează site-ul oficial al Episcopiei.

Vineri, 11 noiembrie 2016,  credincioșii prezenți la Centrul Episcopal din Stockholm au adus cinstire Sfântului Mare Mucenic Mina. Slujba privegherii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie.

În cuvântul rostit, ierarhul  a evidențiat că Sfântul Mina a ajutat fiecare credincios care i s-a rugat lui.

La icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Mina din Paraclisul Centrului Episcopal, realizată după un vechi model din Sinai, aleargă mulți români din Țările Nordice, încredințați fiind de grabnicul ajutor nădăjduit. Deja s-au strâns, deja, o seamă de mărturii despre ajutorul minunat primit de cei care s-au închinat icoanei Sfântului Mare Mucenic Mina, urmând ca Episcopia să editeze o broșură cu toate aceste mărturii, spre încurajare și întărire duhovnicească, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, ierarhul a evidențiat că însăși existența Centrului Episcopal din oraș se datorează ajutorului Sfântului Mina.

În data 12 noiembrie 2016,  în ziua cinstirii Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu, pelerini din Episcopiei au participat la slujba oficiată la parohia românească din Sölvesborg, Suedia. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, înconjurat de preoții, diaconii și credincioșii pelerini. Ridicată în stil românesc, din lemn, aici vin numeroși credincioși dornici să participe la o prăznuire de românitate martirică și mărturisitoare întru Hristos și să se închine la icoana Maicii Domnului Hrănitoarea.

În cuvântul de învățătură ierarhul, a precizat că bisericuța de lemn este un „tricolor al faptei”. Totodată, Părintele Episcop Macarie a subliniat importanța actului martiric săvârșit de Sfinții Năsăudeni pentru ortodoxia românească din Transilvania.

Se cuvine să prețuim fiecare picătură de sânge vărsată de acești martiri români pentru credința pe care am moștenit-o spre mântuire, a subliniat Preasfinția Sa.

Duminică, 13 noiembrie 2016, Episcopul Europei de Nord a oficiat sfințirea noii biserici ortodoxe de lemn din orașul Kristiansand, Norvegia, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Mina. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a participat la această slujbă de sfințire, împreună cu Preasfințitul Episcop sârb Dositei al Scandinaviei și Marii Britanii, aducând, spre închinare credincioșilor locului, icoana Maicii Domnului Stăpâna Fiordurilor din parohia ortodoxă română din orașul norvegian Stavanger.

În cuvântul rostit, ierarhul a prezentat viața martirului, împărtășind binefacerile sale prin minunata sa icoană din Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm. Particularitatea slujirii ortodoxe din Kristiansand este frumoasa frățietate ortodoxă dintre români și sârbi.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
Hramul Bisericii Sf. Ilie din Galaţi (4)

Sfântul Ilie cinstit la Galaţi

IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat astăzi Sfânta Liturghie la Biserica din cartierul gălăţean Micro 17. Lăcaşul de cult şi-a serbat ocrotitorul, pe Sfântul Profet Ilie. Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi…