Basilica Travel organizează pelerinaje în insula Sfântului Spiridon

Agenţia Basilica Travel a Patriarhiei Române organizează, începând cu anul 2019, pelerinaje în Insula Corfu, cunoscută și drept „insula de smarald” sau insula Sfântului Spiridon.

Perioadele anunţate sunt: 15 – 22 iunie, 13 – 20 iulie, 17 – 24 august, 28 august – 04 septembrie, 13 – 20 septembrie 2019.

Cei care vor participa la pelerinaje vor avea ocazia să aducă cinstire moaştelor următorilor sfinţi: Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir la Salonic, Sf. Spiridon în Insula Corfu, Sf. Andrei la Patras, Sf. Patapie la Loutraki, Sf. Ioan Rusul în Insula Evia, Sf. Nectarie în Insula Eghina, Sf. Efrem Cel Nou la Nea Makri, Sf. Paraskevi în Valea Tembi.

Mai multe detalii despre pelerinaj pe site-ul Agenţiei de Pelerinaje Basilica Travel.

Insula Corfu

Insula Corfu a primit ultimul apelativ în momentul aducerii moaştelor Sfântului Spiridon.

După trecerea la Domnul a sfântului în 348, trupul său a fost îngropat în Biserica „Sfinţilor Apostoli“ din Trimitunda.

În timpul cuceririi cetăţii de către saracini, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta osemintele la Constantinopol.

Atunci au descoperit că trupul său era întreg, iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţeniei sale.

În 1453, la cucerirea Constantinopolului de către turci, moaştele au fost mutate în Serbia, după care au fost aduse în insula Corfu, din Grecia, unde se află şi astăzi.

Biserica închinată sfântului se află în apropierea pieței centrale din orașul principal al insulei, numit tot Corfu, și datează din anul 1589.

Sfântul Spiridon, pe care îl prăznuim în 12 decembrie, a devenit protectorul locului datorită numeroasele minuni prin care i-a scăpat pe locuitorii insulei din felurite primejdii: invazii, boală sau foamete.

Prin urmare, aceștia i-au dedicat mai multe zile de sărbătoare pentru a-l cinsti și a mulțumi sfântului pentru grabnicul ajutor.

Foto credit: Kretan.ro

Comentarii Facebook


Știri recente