Perioada comunistă a reprezentat un moment dificil în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Sute de preoți au fost arestaţi, anchetaţi și întemniţaţi pentru convingerile lor religioase.
Unul din clericii care au suferit în temnițele comuniste a fost și părintele Mihail Buric din Constanţa. Redăm în continuare articolul dedicat acestui cleric, semnat de Adrian Nicolae Petcu şi publicat în Ziarul Lumina în data de 1 martie 2017.
Mihail Buric s-a născut la data 12 noiembrie 1907, în localitatea constănţeană Dumbrăveni. În 1913, rămâne orfan de ambii părinţi. Ajunge copil de trupă la Batalionul 15 Pioneri din Medgidia. În această perioadă, tânărul Buric urmează cele patru clase primare la Medgidia.
Mai apoi, ajunge în Orfelinatul Grăniceru Muşat din Constanţa, care îl sprijină să se înscrie la Seminarul teologic din Galaţi. Din 1922, continuă la Seminarul teologic din Constanţa, pe care îl finalizează în 1929. Ulterior, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde în 1937 obţine diploma de licenţă. În 1929, obţine darul preoţiei, iar de la 1 ianuarie 1930 este numit preot la Parohia Crişan, judeţul Tulcea.
La data de 15 decembrie 1936 se transferă la Parohia Vasile Roaită, unde slujeşte timp de doi ani. Între lunile ianuarie şi noiembrie 1938 este contabil la Episcopia din Constanţa, iar mai apoi numit protopop al judeţului Constanţa. După 4 ani, la 15 noiembrie 1940 pierde această funcţie din cauza presiunilor politice venite dinspre guvernarea naţional-legionară.
Totodată, slujeşte la Parohia „Sfinţii Împăraţi” din Constanţa. Între 1 mai 1944 şi 1 martie 1945 este mobilizat confesor în Divizia „Marină” din Constanţa. La puţin timp după instalarea guvernului procomunist condus de Petru Groza, părintele Buric este internat în lagărul de la Caracal, sub acuzaţia că în timpul războiului ar fi publicat „articole profasciste în revista Tomis”.
La 18 august acelaşi an este eliberat şi numit confesor al Chesturii de Poliţie din Constanţa. Îndeplineşte această funcţie până la 20 august 1946, când rămâne slujitor la Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Constanţa. Sprijină autorităţile locale, inclusiv pe reprezentantul Ministerului Cultelor în teritoriu.
Cu toate acestea, la 6 octombrie 1959 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Constanţa. La percheziţia domiciliară i se confiscă o serie de manuscrise, cu titluri precum „Între universalismul etic şi universul politic” sau „Hristos printre lucrători” şi mai multe periodice în care publicase articole sau poezii (ex. „Tomis”, 1937, 1943-1944, 1946; „Viaţă şi lumină”, 1937; „Tinerimea creştină”, 1938; „Viitorul”, Iaşi, 1932-1936; „Marea noastră”, 1932; „Biruinţa”, Călăraşi, 1934; „Ţara lui Mircea”, 1937; „Foaia plugarului”, 1933; „Dobrogea jună”, 1941; „Marea Neagră”, Constanţa, 1927-1938; „Troiţa”, 1946).
În rechizitoriul întocmit de Securitate, despre preotul Buric se arăta cum, începând cu anul 1937, prin viu grai şi printr-o serie de publicaţii, a dus o intensă activitate împotriva mişcării muncitoreşti şi a Uniunii Sovietice, fiind un sprijinitor activ al războiului antisovietic, ca preot confesor pe lângă Divizia «Mare»; menţinându-se pe aceeaşi linie, între anii 1956 şi 1959, faţă de mai mulţi cetăţeni din oraşul Constanţa, a desfăşurat activitate de agitaţie împotriva formei de guvernământ democratice din ţara noastră. Sub influenţa emisiunilor posturilor de radio capitaliste […], precum şi a concepţiilor burgheze, prin calitatea sa de preot în casele unor cetăţeni pentru îndeplinirea unor practici religioase, a iniţiat şi a purtat faţă de aceştia discuţii cu caracter ostil regimului democrat-popular din RPR. Astfel, sub pretextul că îndeamnă unele persoane să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu, Buric Mihail a afirmat faţă de aceştia, printre altele, că «Biserica a fost întotdeauna mai aproape de oameni decât regimurile şi guvernele, care s-au schimbat şi se vor schimba mereu, că însuşi regimul de azi se va schimba curând»”.
În consecinţă, prin Sentinţa nr. 2 din 13 ianuarie 1960 a Tribunalului Militar Constanţa, părintele Buric a fost condamnat la 9 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale, prin agitaţie”. În urma recursului formulat de părintele Buric, prin Decizia nr. 262 din 18 februarie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti, sentinţa a fost casată. Ulterior, prin Sentinţa nr. 34 din 22 iunie 1961 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele a fost condamnat la 10 ani de temniţă grea, pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.
A cunoscut lagărul de muncă de la Culmea (decembrie 1959) şi închisorile de la Constanţa (ianuarie 1960 şi ianuarie 1961), Jilava (aprilie 1960 şi iunie 1961) şi Gherla (iunie 1962). În timpul detenţiei, în nenumărate rânduri, părintele Buric a fost anchetat. La 14 aprilie 1964 a fost eliberat din penitenciarul Gherla.
Foto credit: Ziarul Lumina
