Alimente pentru 130 de persoane defavorizate, la Arad

alimente-pentru-130-de-persoane-defavorizate

În perioada 26-27 februarie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite, din partea Eparhiei Aradului 130 de pachete cu alimente unor persoane ce provin din medii sociale defavorizate din județul Arad, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect.

Aceste activități social-filantropice vin în sprijinul persoanelor vulnerabile pentru a le asigura hrana necesară, în contextul depăşirii perioadei dificile de iarnă. Printre beneficiari s-au numărat atât tineri fără un loc de muncă, dar și pensionari cu pensii foarte mici. Aceste acțiuni pastoral-misionare sunt rezultatul implicării comune a diverselor instituții de drept privat din Banat.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
Festival Colinde Alesd

Aleșd: Festivalul de Colinde și Tradiții Creștine

Duminică, 4 decembrie 2016, a avut loc în biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, din orașul Aleșd, ediția a șaptea a Festivalului de Colinde și Tradiții creștine. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și prin grija…