Ziua Porților deschise la Colegiul Național Ortodox din Cluj

Colegiul Național Ortodox din Cluj-Napoca va organiza sâmbătă, 22 februarie 2014, Ziua Porților deschise cu ocazia începerii înscrierilor în clasa pregătitoare, informează site-ul radiorenasterea.ro.

Astfel părinții interesați de activitățile și de oferta educațională a acestei instituții de învățământ vor putea vizita școala de pe strada Avram Iancu nr. 6, între orele 9-13. Potrivit directorului instituției de învățământ, Pr. Liviu Vidican Manci, părinții ce vor trece pragul Colegiului Național Ortodox din Cluj-Napoca vor putea vedea infrastructura școlii și totodată vor putea vorbi cu personalul didactic.

Înscrierile în clasa pregătitoare vor avea loc în perioada 24 februarie – 14 martie conform calendarului publicat de Ministerul Educației. Pentru anul școlar 2014-2015 Inspectoratul Școlar Județean Cluj pune la dispoziția părinților 341 de clase pregătitoare, în care vor fi înscriși peste 5 400 de copii. Dintre acestea 93 de clase vor fi în municipiul Cluj-Napoca, unde se pregătesc să intre în clasa pregătitoare 2 300 de copii.

Colegiul Național Ortodox din Cluj-Napoca, situat pe str. Avram Iancu nr. 6, pune la dispoziția părinților clujeni care doresc pentru copiii lor o pregătire educațională temeinică bazată pe valori morale și spirituale, aproximativ 50 de locuri. Instituția de învățământ, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va avea pentru anul școlar 2014-2015 două clase pregătitoare, una cu limba de studiu engleză, iar a doua germană. Copiii care vor studia la Colegiul Național Ortodox vor beneficia de cadre didactice specializate, infrastructură modernă și un program after-school cu cercuri tematice: pictură, muzică, balet și limbi străine.

Înscrierile în clasa pregătitoare la Colegiul Național Ortodox vor începe luni, 24 februarie 2014, și se vor realiza la Seminarul Teologic Ortodox din Piața Avram Iancu nr. 18. Pe tot parcursul înscrierii copiilor de grădiniță în clasa pregătitoare, la Inspectoratul Școlar Județean Cluj va funcționa un telefon verde gratuit – 0800 816 264 – la care părinții clujeni pot afla informații cu privire la înscrieri. Telefonul este apelabil de luni, 17 februarie 2014 și până la finalul perioadei de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…