Ziua Naţională a Regalităţii

Ziua Naţională a Regalităţii este celebrată anual în data de 10 mai, urmare a unei decizii adoptate în 2015 de Camera Deputaţilor.

Data de 10 mai are o triplă semnificaţie istorică pentru români, deoarece aminteşte de începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Prima semnificaţie este legată de sosirea lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în 10 mai 1866.

Domnia regelui s-a remarcat prin obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman. Evenimentul s-a petrecut în 10 mai 1877, când Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman, devenind a doua însemnătate istorică a acestei date pentru români.

Tot în 10 mai, dar în 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României.

Celebrarea zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai I din 1947 care a fost ultimul rege al României.

Majestatea Sa a trecut la cele veşnice pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Regele a fost înhumat în Necropola Regală a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș.

Foto credit: Basilica.ro / Robert Nicolae

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente