Ziua Internațională a Drepturilor Omului, serbată anual în data de 10 decembrie, aduce aminte de cel mai mare angajament semnat la nivel global: Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Documentul, semnat la Paris în urmă cu 76 de ani, stabilește pentru prima dată drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal.
„Acest document emblematic consacră drepturile inalienabile la care fiecare persoană are dreptul ca ființă umană – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, proprietate, naștere sau alt statut”, conform Națiunilor Unite.
Declarația Universală a Drepturilor Omului este cel mai tradus document din lume, fiind disponibil în 577 de limbi, de la abhază la zulu.
Serbarea Adunarea Zilei internaţionale a drepturilor omului a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 423 din anul 1950. Cu această ocazie, statele membre, precum şi organizaţiile din domeniu să iniţieze manifestări dedicate popularizării, recunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor omului.
Organizația Națiunilor Unite propune în fiecare an o temă pentru serbarea acestei zile. În 2024, tema este: Drepturile noastre, viitorul nostru, chiar acum.
„Tema din acest an este un apel pentru a recunoaște importanța și relevanța drepturilor omului în viața noastră de zi cu zi. Avem oportunitatea de a schimba percepțiile vorbind împotriva discursului instigator la ură, corectând dezinformarea și contracarând dezinformarea. Acesta este momentul să mobilizăm acțiuni pentru a revigora o mișcare globală pentru drepturile omului”, se mai arată în sursa citată.
În această Zi a Drepturilor Omului, ne concentrăm asupra modului în care drepturile omului sunt o cale către soluții, jucând un rol esențial ca forță preventivă, protectoare și transformatoare pentru bine.
Foto credit: un.org