Ziua Eroilor la Caransebeș

La Praznicul Înălțării Domnului, joi, 24 mai 2012, în Parcul central din Caransebeș au avut loc manifestări dedicate cinstirii Eroilor neamului. Acestea au debutat prin oficierea unei slujbe de pomenire, de către pr. Moise Gherescu, slujitor al Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, în fața statuii „Generalului Ioan Dragalina”, în memoria tuturor eroilor și martirilor, căzuți în toate locurile și în toate timpurile pentru libertatea și demnitatea poporului român, a precizat Diac. Nicolae Codrea.

După oficierea slujbei de pomenire, pr. Moise Gherescu, a transmis celor de față binecuvântarea, purtarea de grijă și dragostea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, apoi au fost rostite alocuțiuni de către reprezentanți ai autorităților militare din municipiul Caransebeș și de către domnul primar Ion Marcel Vela. A urmat momentul depunerii coroanelor, la statuia „Generalului Ioan Dragalina”, în cinstea celor pomeniți.

Manifestările dedicate zilei eroilor s-au încheiat cu tradiționala paradă a cadrelor militare din Garnizoana Militară Caransebeș.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mesajul Patriarhului Daniel la Adunarea festivă „Centenarul Constituției României Întregite” (Text integral)

Patriarhul Daniel a participat luni la Adunarea festivă „Centenarul Constituției României Întregite (1923-2023)”, eveniment organizat de Curtea Constituţională a României, luni, la Palatul Parlamentului. În cuvântul adresat cu această ocazie, Preafericirea Sa a amintit importanța…