Ziua Drapelului Național în Piața Tricolorului din Capitală

Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie 2020, în Piața Tricolorului din București, în cadrul unei ceremonii organizate de Prefectura Capitalei, Primăria Municipiului București și Ministerul Apărării Naționale.

În cadrul ceremoniei, drapelul – care a fost depus pentru sfințire joi seară în Biserica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” – a fost readus în piață, binecuvântat de un preot militar și ridicat pe catarg, în acordurile Imnului Naţional al României.

©MApN / Valentin Ciobîrcă

A devenit o tradiție a brigăzii ca, an de an, tricolorul să fie coborât pentru sfințire în seara dinaintea Zilei Drapelului Național și să rămână peste noapte în biserică.

În data de 26 iunie 2020 s-au împlinit 172 de ani de la declararea oficială a Tricolorului ca drapel naţional.

„Utilizat ca simbol, pentru prima dată, de pandurii lui Tudor Vladimirescu, în 1821, și consacrat ca drapel al românilor în timpul Revoluției din 1848, tricolorul exprimă tot ceea înseamnă patrie, neam, trecut, prezent şi viitor, constituindu-se astfel, de-a lungul timpului, în entuziasmul care a insuflat în conştiinţa românilor idealurile de mândrie, dragoste de ţară, dorința de unitate şi independenţă”, a semnalat Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

©MApN / Valentin Ciobîrcă

Prezent la evenimentul din Piața Tricolorului, Ministrul Apărării a subliniat faptul că Ziua Drapelului Național este o sărbătoare dragă tuturor românilor, o zi a mândriei și a dragostei de țară.

„Între simbolurile naţionale, Drapelul se distinge prin semnificaţie, profunzime şi încărcătură spirituală. Culorile – roșu, galben și albatru – sunt împărțite în mod egal și reprezintă principiul egalității, orientarea în sus semnificând verticalitatea, iar cifra trei numărul perfect”, a amintit Nicolae Ciucă potrivit unui comunicat al MApN.

Ministrul a spus că „în această zi simbolică pentru toţi românii, aducem un cald şi înălţător omagiu camarazilor care, onorându-şi Jurământul faţă de Patrie, şi-au sacrificat viaţa departe de graniţele ţării sau îndeplinind misiuni pe meleaguri natale, prin jertfa supremă săvârşită sub flamura Drapelului naţional”.


„Ne mândrim cu toţii că Drapelul României este arborat la sediul instituţiilor internaţionale, cum sunt Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, în rândul ţărilor care au făcut ireversibil pasul spre democraţie. Suntem la fel de mândri atunci când drapelul românesc flutură pe cel mai înalt catarg la întrecerile sportive şi la manifestările culturale internaționale”.

„Tricolorul se află în inimile noastre şi, de aceea, Sărbătoarea Zilei Drapelului Naţional este, şi cu siguranţă va rămâne, o sărbătoare dragă tuturor românilor, oriunde s-ar afla. La mulți ani, România!”, a transmis ministrul Nicolae Ciucă.

Foto credit: MApN / Valentin Ciobîrcă

Comentarii Facebook


Știri recente