Inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu la Universitatea Națională din Ujhorod, Ucraina, a adus împreună români și ucraineni. Festivitatea a avut loc cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a împlinirii a 176 de ani de la nașterea marelui poet.
La ceremonie au participat oficiali din cele două țări vecine, printre care și domnul Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României în Ucraina.
Iurii Guzîneț, vicepreședintele Administrației Militare Regionale Transcarpatia, a evidențiat actualitatea operei lui Mihai Eminescu, care reflectă valorile și rolul diplomației culturale.
Ceremonia a fost completată de recitalul Corului Popular Academic Emerit al Transcarpatiei, care a intonat imnurile celor două țări.
Bustul a fost realizat de sculptorul Roman Murnik, finalizat după două luni de muncă pentru acest moment simbolic pentru România și Ucraina.
Foto credit: BucPress Cernăuți





