Ministerul Culturii a anunțat luni că va publica în data de 15 ianuarie informații detaliate despre finanțările nerambursabile acordate în anul 2026. Demersul urmărește să asigure continuitate proiectelor culturale.
Gestionarea fondurilor se va realiza prin intermediul SDFC – Sistemul Digital pentru Procesele de Finanțare a Culturii, în baza Ordonanței Guvernului nr. 51/1998, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii.
Sesiunile de finanțare se adresează persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale sau persoanelor juridice de drept privat, române sau cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene.
În perioada următoare va fi lansat Programul „Vintilă Mihăilescu” pentru Cercetare și Mobilitate Culturală pentru beneficiarii persoane fizice. Proiectul va viza burse de studii, cercetare și inovare în domeniul creației și interpretării și granturi de mobilitate.
Ministerul Culturii își propune ca în momentul simbolic al Zilei Culturii Naționale să marcheze începutul unui proces clar de selecție pentru a construi proiecte relevante pentru societate.
Ziua Culturii Naționale este serbată în data de 15 ianuarie, zi care coincide cu data nașterii lui Mihai Eminescu. Ziua Culturii Nationale a fost stabilită prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010.
Foto credit: Agerpres / Alex Tudor





