Ziua Bobotezei la Sibiu

Ca în fiecare an, sibienii au venit în număr mare de Bobotează în Centrul istoric al orașului pentru a participa la slujba Aghesmei Mari.

Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala mitropolitană de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.

Sărbătoarea a continuat cu o procesiune solemnă până în Piața Mare a orașului.

La procesiune au participat preoți si credincioși din toate parohiile sibiene. Slujba de sfințire a apei a fost oficiată pe o scenă amenajată în Piața Mare.

„Este o mare bucurie când vedem atâta mulțime de credincioși veniți în Piața Mare. Este o sărbătoare a solidarității credinței. Fiecare preot de la parohia sa a venit aici împreună cu credincioșii. Iată suntem mulți credincioși ortodocși în Sibiu și am dorit să exprimăm bucuria aceasta a Botezului Domnului sfințind în sobor și luând apă sfințită de aici”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.

În acest an, la slujba de sfințire a apei au participat peste cinci mii de credincioși sibieni.

Pentru sărbătoarea din acest an, în centrul istoric al orașului au fost aduse douăsprezece butoaie de lemn cu o capacitate de o mie de litri fiecare, dar și alte șapte mii de sticle îmbuteliate, pregătite pentru a fi împărțite credincioșilor. Un vas cu Agheasmă Mare se va afla în această perioadă și la Catedrala mitropolitană.

Comentarii Facebook


Știri recente