Zilele Psalților Români îmbină rigoarea cercetării cu rugăciunea

Prima ediție a Zilelor Psalților Români se va desfășura la Iași în perioada 14-15 mai. Evenimentul își propune să evoce personalitățile Artei Psaltice de pe teritoriile locuite de români și se desfășoară pe două direcții: una științifică și cealaltă liturgică și artistică.

Organizatorii Zilelor Psalților Români sunt Asociația Culturală Byzantion, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.

„Se cuvine, din datorie, să ne cunoaștem trecutul, pentru a învăța să ne clădim împreună viitorul. Se cuvine, din recunoștință, să invocăm prin cântări și cuvântări pe toți cei care și-au dăruit viața în slujba melosului sfânt”, transmit organizatorii.

La această primă ediție a evenimentului va fi evocat Maestrul Lykourgos Angelopoulos, de la a cărui plecare la Domnul se împlinesc șapte ani.

Prima zi va marca, prin articole și conferințe online, împlinirea unui secol de la înființarea Filialei Iași a Asociației Generale a Cântărețior Bisericești, care reunea membri de pe întreg teritoriul României Mari.

Dr. Georgios Konstantinou va prezenta situația psalților din Grecia de la începutul secolului al XX-lea și va evoca personalitatea formatoare a protopsaltului Lykourgos Angelopoulos.

Acesta și-a dedicat întreaga viață promovării culturii muzicale psaltice și a contribuit substanțial la revigorarea cântării bisericești în România.

În a doua zi a evenimentului, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Litughie la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar răspunsurile la strană vor fi date de Corul Academic Byzantion și de psalții catedralei.

Va urma slujba de pomenire a psalților români și a lui Lykourgos Angelopoulos, după care va urma un concert susținut de Corul Academic Byzantion.

Lucrările din prima zi a evenimentului vor fi transmise pe pagina de Facebook Byzantion și pe site-ul byzantion.ro, unde este disponibil și programul detaliat al evenimentului.

Slujbele din a doua zi vor fi transmise în direct de portalul Doxologia.ro.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente