„Zilele Mitropolit Visarion Puiu”, ediția a XVIII-a

Mitropolitul Visarion Puiu este omagiat în aceste zile la Roman, Pașcani și Mănăstirea Neamț, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de când s-a născut. Duminică, 23 februarie, la mormântul ierarhului din Paris a fost oficiată slujba Parastasului de către IPS Iosif. La Muzeul de Istorie din Roman a avut loc ieri Simpozionul internațional „135 de ani de la naștere și a 50 de ani de la nașterea sa în ceruri a mitropolitului Visarion Puiu”.

În perioada 26 – 28 februarie 2014, la Roman, Pașcani și Mănăstirea Neamț au loc „Zilele Mitropolit Visarion Puiu”, ediția a XVIII-a, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la naștere și a 50 de ani de la nașterea sa în ceruri, potrivit mmb.ro. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Asociația „Mitropolit Visarion Puiu”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, alături de un sobor de preoți, a oficiat duminică, 23 februarie 2014, Parastasul pentru mitropolitul Visarion Puiu, aflat în Cimitirul Montparnasse din Paris. Din soborul de preoți a făcut parte și pr. Florin Țuscanu, președintele Asociației „Mitropolit Visarion Puiu”. „Am avut bucuria de a ajunge mai întâi în localitatea Viels-Maison, acolo unde la 10 august 1964 mitropolitul Visarion Puiu s-a stins la vârsta de 80 de ani. În cimitirul acestei localități am mers la primul său mormânt. Am avut bucuria să întâlnim oameni care l-au cunoscut pe Visarion Puiu și persoane care l-au însoțit pe vrednicul ierarh pe ultimul drum. Am fost apoi în Cimitirul Montparnasse din Paris, unde au fost strămutate rămășițele pământești ale mitropolitului, prin grija părintelui Mihail Costandache în anul 1992. La finalul Sfintei Liturghii, am evocat personalitatea mitropolitului Visarion, în fața mulțimii mari de români prezentă la slujbă”, a amintit pr. Florin Țuscanu. Joi, 27 februarie 2014, mitropolitul Visarion Puiu a fost pomenit în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Roman și în cadrul Parastasului săvârșit de un sobor de preoți. În Sala Unirii a Muzeului de Istorie din Roman a avut loc apoi Simpozionul internațional „135 de ani de la naștere și a 50 de ani de la nașterea sa în ceruri a mitropolitului Visarion Puiu”. „La simpozionul internațional de la Roman din acest an avem participanți din patru țări. S-au adus noi mărturii legate de viața și opera ierarhului. Totodată, am pregătit manifestările ample care se vor desfășura în luna august a acestui an la Mănăstirea Neamț, acolo unde mitropolitul Visarion Puiu și-a pregătit mormântul. La Roman s-au consemnat astăzi (n.r. joi, 27 februarie), noutăți din arhive legate de anii de exil ai ierarhului”, a relatat pr. Florin Țuscanu.

„Acte de prețuire și de recunoștință”

În această dimineață va avea loc un pelerinaj pe urmele mitropolitului Visarion Puiu. La Pașcani, orașul în care s-a născut ierarhul, vor avea loc o serie de activități organizate de Protopopiatul Pașcani și Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. „În continuare, vom merge la Seminarul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, care va găzdui o evocare intitulată „In Memorian Visarion Puiu”. De asemenea, vom vizita împreună cu toți invitații noștri veniți la aceste manifestări Casa Memorială a mitropolitului Visarion Puiu și Muzeul „Mihail Sadoveanu” de la Schitul Vovidenia. Apoi, vom oficia o slujbă de pomenire la mormântul părintelui arhidiacon Ioan Ivan, care a fost pentru noi unul dintre cei dintâi cercetători care s-au aplecat asupra vieții mitropolitului Visarion”, a adăugat pr. Florin Țuscanu.

„Zilele Mitropolit Visarion Puiu” se vor încheia astăzi, la orele amiezii, la Mănăstirea Neamț, unde se va discuta despre evenimentele din vara acestui an, când se vor marca 50 de ani de când mitropolitul Visarion Puiu a plecat la Domnul. „Considerăm că evenimentele din aceste zile sunt acte de prețuire și de recunoștință pe care le aducem marelui ierarh, pentru devotamentul său, pentru dragostea față de Biserică și pentru a-l reașeza în galeria marilor oameni ai Bisericii noastre pe care i-a dat pământul Moldovei. Suntem încredințați că Dumnezeu va rândui o zi în care Visarion Puiu va fi reașezat acolo unde îi este locul întru nemurire și neuitare. Așteptăm ziua în care Visarion Puiu să fie reînhumat la Schitul Vovidenia, unde și-a pregătit mormântul din timpul vieții”, s-a exprimat pr. Florin Țuscanu.

Comentarii Facebook


Știri recente